Ultima impresie

0
809

Universitatea Craiova – CFR Cluj

Stadion: „Ion Oblemenco”, astăzi, ora 20.30

Universitatea Craiova: Calancea – Screciu, Kelic, Briceag – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Mitriţă, Băluţă. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Mitrovic – Spahija, Popov, R. Popa, Bărbuţ, Burlacu, Roman.

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, A. Mureşan, Camora – Nistor, Djokovic – Deac, Culio, Păun – Omrani. Antrenor: Dan Petrescu. Rezerve: Vâtcă – Boli, Peteleu, Urko Vera, Moutinho, Mailat, Balde.

Universitatea Craiova va termina anul pe podium, dar are ocazia de a le oferi fanilor un cadou frumos de Sărbători: victoria cu „campioana de iarnă”, CFR Cluj

Craiova n-a câştigat în acest sezon niciun meci important. Şi cele mai importante au fost dublele cu AC Milan şi FCSB, şi meciurile cu CFR Cluj şi Dinamo. Alb-albaştrii aui ocazia de a îngrăşa porcul în ziua de Crăciun, fiindcă ultimul meci din 2017 este cel împotriva echipei care va termina anul ca lider al Ligii I, CFR Cluj. „Important este să jucăm 10 derby-uri în play-off” a fost eschiva lui Devis Mangia la întrebarea dacă echipa sa va reuşi o victorie într-un derby anul acesta. CFR Cluj a terminat şi campionatul precedent în faţa Ştiinţei, deşi plecase cu handicap de 6 puncte, iar anul acesta este o echipă în care stilul lui Dan Petrescu s-a regăsit din start, iar pe parcurs a devenit din ce în ce mai concretă, mai cinică. De două ori s-a împiedicat CFR, în unul dintre cazuri destul de suspect, la Timişoara, când a primit 4 goluri într-o oră, de la o echipă care avea să ia 10 goluri de la FCSB în cele două dueluri din ultima lună. Chiar antrenorul Timişoarei, Ionuţ Popa, caracteriza astfel cele oponente de astăzi, sub impresia duelului de săptămâna trecută cu liderul: „CFR e ca o echipă italiană, e ca metronomul, este o echipă organizată complet. O să vedeţi, o să bată şi la Craiova. Universitatea are doi-trei jucători şi jocul merge pe ei, aţi văzut şi la Mediaş. Dacă nu joacă cei trei din faţă sau dacă nu prind o zi bună, e greu, echipa e subţire”. Universitatea nu mai este acea echipă romantică din sezonul trecut, când rata neverosimil şansele de a deveni lider, dar nici una solidă. Are cele mai multe goluri primite din sextetul echipelor de play-off, iar acum o săptămână a dat cu piciorul unei victorii in extremis, la Mediaş, după un meci modest. Pe de altă parte, CFR câştigă cu 1-0 sau 2-0 şi dacă joacă prost şi dacă joacă bine.

Mangia: „Noi avem un stil diferit de CFR”

Devis Mangia s-a referit în prefaţa partidei chiar la diferenţa de stil dintre echipa sa şi CFR Cluj: „Sper că va fi un meci frumos, vom da totul pentru a ne mulţumi suporterii, fiindcă nu mai este vreo altă echipă în România care să aibă atât de mulţi spectatori la fiecare meci. Se vor două echipe cu caracteristici diferite. Din punct de vedere tactic, nu va fi un meci precum cel cu Viitorul, care a fost unul deschis. Întâlnim o echipă importantă, care este lider, are jucători de valoare şi o apărare bună. Poate să ne pună probleme în orice moment. Are cele mai bune cifre din acest sezon şi respectăm performanţele lor. Nu cred că ei se vor mulţumi cu un egal, vor dori să câştige şi la Craiova. Şi noi vom aborda partida la victorie, dar în stilul nostru de joc, diferit faţă de cel al CFR-ului. Nu-mi place să ni se spună că suntem o echipă italiană în sensul de tip de joc defensiv, avem alte caracteristici” a spus Mangia, care nu-i va avea la acest meci pe: Rossi, Tiago Ferreira şi Datkovic, toţi accidentaţi.

Fundaşul Renato Kelic se teme de fazele fixe, la care liderul excelează: „CFR e pe primul loc, va fi cu sigur un joc greu, dar şi frumos, fiindcă sunt două echipe bune.  Trebuie să fim atenţi la fazele fixe ale adversarului, CFR este o echipă foarte bună Sunt bine după accidentarea de la Mediaş”.

Sunt şanse foarte mari ca meciul de astăzi să se dispute cu casa închisă, dar căpitanul oaspeţilor, Mario Camora, nu se teme de atmosfera de pe „Ion Oblemenco”, ba chiar este încântat de ea. ”O să avem un meci extrem de important la Craiova. Trebuie să-l câştigăm. O să fie o atmosferă foarte frumoasă, un lucru plăcut pentru jucători. Trebuie să luăm cele trei puncte, să plecăm acasă mai liniştiţi. muncim mult la partea de apărare. Toată echipa are un merit aici, noi la apărare începem foarte bine de la atac, stăm bine poziţionaţi pe teren. Fiecare jucători ştie ce face. Mă bucur că suntem o echipă care nu prea primim goluri, suntem foarte bine organizaţi” a spus fundaşul stânga al CFR-ului.