Spectacole de datini, obiceiuri şi colinde, cu intrare liberă pentru public

0
639

Având în vedere declararea doliului naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie, Alaiul Datinilor „Din bătrâni, din oameni buni”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, a fost reprogramat şi se va desfăşura luni, 18 decembrie, şi marţi, 19 decembrie, la Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri”. Vor participa grupuri şi ansambluri folclorice din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Argeş, Cluj, Teleorman, Sibiu şi Dâmboviţa, precum şi solişti vocali. Intrarea publicului la ambele spectacole va fi liberă!

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, publicul se va bucura, ca în fiecare an, de fragmente de iarnă tradiţională, aduse în scenă de grupuri, ansambluri şi solişti vocali, din diverse colţuri ale ţării, care promovează obiceiurile specifice Crăciunului şi Anului Nou. Evenimentul va fi însoţit de o expoziţie cu fotografii care ilustrează particularităţile şi frumuseţea datinilor de iarnă din judeţul Dolj, din arhiva C.J.C.P.C.T Dolj, iar marţi, 19 decembrie, ora 17.30,  de o secvenţă de viaţă tradiţională sub genericul „Dolju-n bucate” de post, cu sprijinul ansamblurilor din judeţul nostru.

Luni, 18 decembrie, de la ora 18.00, pe scenă vor urca Grupul folcloric „Gorjeanca” din Târgu Jiu (Gorj), Ansamblul folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă (Mehedinţi), Octetul „Leru-i, ler” din Craiova (Dolj), Grupul „Someşenii” din Cluj-Napoca (Cluj), Grupul vocal bărbătesc „Burnasul” din Alexandria (Teleorman), Grupul folcloric „Bratia” din Vlădeşti (Argeş) şi Grupul vocal „Doruri sibiene” din Sibiu.

A doua zi, de la aceeaşi oră, vor încânta publicul Ansamblul folcloric „Hora Desnăţuiului” din Bârca, Ansamblul „Trandafirul” al Casei de Cultură Dăbuleni, Ansamblul Folcloric „Dor Călător” din Craiova, Grupul vocal „Steluţe Dunărene” din Calafat, Grupul de colindători „Rapsozii Desnăţuiului” din Giurgiţa (Dolj), Ansamblul de datini şi obiceiuri populare „Roua” din Cloşani-Padeş (Gorj) şi Ansamblul „Flori dâmboviţene” Târgovişte (Dâmboviţa), soliştii vocali Mădălina Stoica, Manuela Motocu, Maria Rotaru, Liviu Olteanu, Raluca Mălăescu, Camelia Chivu şi Alexandru Ionuţ Lilea.