Transportatorii vor organiza mâine un protest de amploare

0
320

Şase organizaţii din domeniul transporturilor anunţă organizarea unui amplu protest mâine  la care vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de mijloace de transport persoane – autobuze, autocare şi taxiuri. De asemenea, aproape 1.000 de camioane vor fi parcate în locuri stabilite de comun acord cu administraţia locală.

Cele şase organizaţii sunt: Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) şi Asociaţia Operatorilor de Transport (APULUM).  Protestul se va desfăşura între orele 10.00 – 15.00, în faţa sediului Guvernului României. “Suntem decişi să facem această acţiune de protest în orice condiţii. ASF-ul condus de Mişu Negriţoiu trebuie să răspundă pentru dezastrul din piaţa de asigurări. Firmele de asigurări achită daunele după 4-6 luni şi atunci doar parţial. În schimb, ni se cere să plătim poliţe de asigurări obligatorii care depăşesc în multe cazuri pe cele achitate în Germania sau Austria”, a precizat Mircea Grigore Cotar.

Creşterea aberantă a poliţelor RCA necesită măsuri urgente din partea Parlamentului

De exemplu o poliţă RCA pentru un autobuz nou cu 30 de locuri şi fără să fi înregistrat daune a ajuns să fie ofertată  la 88.806 lei (aproximativ 20.000 de euro) iar activitatea de taxi este în pericol din cauza preţului RCA scăpat de sub orice control.  Cu cât cresc costurile cu RCA, cu atât scade numărul asiguraţilor, situaţie care creează o presiune tot mai mare pe sistemul de asigurări din România, ajungându-se ca sistemul RCA să devină inoperabil. Mai mult, întreaga economie ar putea avea de suferit, ar scădea impozitele încasate, consumul de combustibil, încasarea de accize, am avea costuri mai mari in general cu transportul mărfurilor in Romania ceea ce ar duce la creşterea preţurilor tuturor mărfurilor. „Creşterea aberantă a poliţelor RCA necesită măsuri urgente din partea Parlamentului, Guvernului şi ASF, prima măsură fiind aceea de a recunoaşte valabilitatea poliţelor RCA încheiate la orice asigurator sau broker din UE în conformitate cu prevederile privind libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, prevederi ce stau la baza funcţionării Uniunii Europene, garantate şi în tratatul de aderare a României. Această măsură deschide cu adevărat libera concurenţă în piaţa RCA”, se precizează într-un comunicat de presă.

Patru revendicări

Cele şase Organizaţii au prezentat ieri un număr de patru revendicări pe care le-au şi făcut publice.  Prima, constă în intervenţia autorităţii pentru un cost al primei RCA suportabil de către transportatori. Cea de-a doua revendicare,  eliminarea supraacizei începând cu data de 1 ianuarie 2016. Să se modifice Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel încât operatorii de transport să fie exoneraţi de obligaţia de a plăţi lunar drepturile de autor numai pentru simplu fapt ca autovehiculul este dotat cu un aparat de radio. Adică, să se procedeze ca în Uniunea Europeană, să fie plătită o singură taxă la înmatricularea autovehiculului care va fi folosit la activitatea de transport persoane. Cea de-a patra revendicare, urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate si aprobate in Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare. “Acest miting trebuie să producă modificări ale preţului RCA şi demisia la vârf în cadrul ASF… Răbdarea noastră a luat sfârşit şi suntem pregătiţi pentru orice soluţii”, concluzionează Claudiu Săpunaru, preşedinte ANTTI.