În Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” se deschide astăzi, ora 18.00, expoziţia de grafică şi pictură a artistului Benoni Mogoşeanu, intitulată „Dincolo de noi”. Născut la 3 decembrie 1977, la Craiova, autorul este absolvent al Şcolii Populare de Arte „Cornetti” (clasa prof. Cristina Oprea, promoţia 2001) şi, de asemenea, al Cursurilor de Tehnică şi Artă Fotografică organizate de Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” (promoţia 2010). În prezent, Benoni Mogoşeanu este student în anul al IV-lea la Facultatea de Ingineria şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii din Craiova, dar şi vicepreşedinte şi coordonator artistic al Cenaclului de Arte Plastice „Constantin Brâncuşi”. A deschis mai multe expoziţii personale, atât în Craiova, cât şi la Caracal, Calafat şi în Vidin (Bulgaria) şi a participat cu lucrări la numeroase expoziţii de grup.