Alexandra Presură, deputat PSD de Dolj : Tinerii pot accesa creditele din programele de sprijin a familiilor tinere și a studenților

0
302

Începând de luna aceasta tinerii pot accesa creditele din programele de sprijin a familiilor tinere și a studenților, respectiv „Family start” și „Student Invest”. 

Alexandra Presură, deputat PSD de Dolj, susține că acum când condițiile de creditare au devenit mai dificile, datorită creșterii costurilor dar și a creșterii inflației care a afectat valoarea reală a veniturilor, lansarea celor două programe oferă posibilitatea ca tinerii să obțină mult mai ușor credite pentru a-și stabili o familie sau pentru a studia.

“Cele două programe le acordă un ajutor important la început de drum, respectiv: garantarea unui credit de către stat în proporție de 80%; dobânda este subvenționată și nu în ultimul rând, ​perioada maximă de rambursare este de 10 ani, cu o perioadă de grație de maxim 5 ani. În cazul programului „Family Start” tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 75 mii lei, iar la programul „Student Invest” valoarea maximă a creditului este de 50 mii lei”, a explicat parlamentarul doljean.

Instituțiile bancare unde pot să se adreseze tinerii sunt CEC Bank, Libra Bank și băncile corporatiste afiliate Credit coop. “Craiova este un centru universitar important, iar programele lansate astăzi vor face mult mai ușoare condițiile de studiu. Studenții vor avea mai puține griji, iar aceasta se va răsfrânge cu siguranță și asupra calității pregătirii individuale”, a mai spus Alexandra Presură, deputat PSD.