Eliza Peța Ștefănescu, deputat PSD de Dolj : “INAEXPO, ocazie excelentă de a facilita comunicarea informațiilor și a cunoștințelor în domeniul administrației publice”

0
307

Eliza Peța Ștefănescu, deputat PSD de Dolj, a participat recent la prima ediție a INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație. Temele au fost alese în acord cu prioritățile de la nivelul administrației publice românești și europene, fiind aduse în discuție: digitalizarea, eficientizarea energetică și modul de răspuns al administrației la diversele crize traversate.

INAEXPO a facilitat dialogul între diferite categorii de public, la eveniment participând peste 150 de persoane, reprezentanți ai legislativului și executivului, ai administrației publice centrale și locale, ai mediului universitar, preuniversitar, neguvernamental și privat. “Am participat la INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație, organizat de Institutul Național de Administrație cu sprijinul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, la Palatul Parlamentului. Un eveniment de anvergură, aflat la prima ediție”, susține parlamentarul doljean.

Au fost prezentate proiecte de succes conexate cu provocările actuale de la nivel social, implementate la nivelul administrației publice locale, dar și oportunități de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În centrul tuturor discuțiilor s-a aflat formarea profesională, importanța ei pentru competitivitate, pentru o administrație publică proactivă și centrată pe așteptările cetățenilor. “INAEXPO a fost o ocazie excelentă de a facilita comunicarea informațiilor și a cunoștințelor în domeniul administrației publice, precum și inovarea în acest domeniu. Proiecte de succes, provocări actuale, soluții, idei și resurse în administrație; acestea au fost cuvintele-cheie de astăzi, la o întâlnire care s-a demonstrat a fi extrem de fructuoasă. Felicitări organizatorilor pentru interesul acordat problemelor din administrație, atât de importante pentru fiecare în parte, de la cetățeni la edili și mai departe!”, a mai spus Eliza Peța Ștefănescu, deputat PSD de Dolj.