Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, la ceas aniversar

0
1156

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, îşi aniversează mâine (marţi), 16 noiembrie, ziua de naştere. La împlinirea binecuvântatei vârste de 64 ani, ierarhii, clerul şi credincioşii din Mitropolia Olteniei îi doresc sănătate, mulţi şi fericiţi ani întru aleasa slujire pe care Bunul Dumnezeu i-a încredinţat-o!

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu Popa s-a născut la data de 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea. La Taina Sfântului Botez a primit numele Ioan. În sânul familiei, IPS Părinte Irineu a dobândit o frumoasă educaţie creştină, îndreptată îndeosebi spre slujirea lui Dumnezeu. Aşa se facă că în anul 1974 a bătut la poarta Mănăstirii Frăsinei, unde a pus început bun în slujirea călu­gărească. În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. În perioada 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bu­cu­reşti. După facultate a îm­bră­cat haina monahală, fiind afierosit cu numele Irineu. A urmat hirotonia întru ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986).

În anul 1985 a fost admis la Şcoala Doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, unde a studiat Patrologia. În perioada 1986-1987 a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Univer­sităţii din Grenoble, continuându-şi studiile doctorale în specialitatea Teologie dogmatică la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge” din Paris. Între anii 1990 şi 1991 îl găsim predând istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris. Din 1991 a venit la Facultatea de Teologie din Craiova, specializându-se în disciplina Teologie dogmatică. Din bogata experienţă didactică pe care o are fac parte şi anii de profesorat la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, unde a predat Teologie morală între 1999 şi 2001. Între anii 2002 şi 2005, IPS Părinte Irineu a urmat cursurile doctorale din cadrul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova.

La 6 septembrie 1991, Părintele nostru Irineu a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura „Slătineanul”. A fost învestit Episcop prin Decretul nr. 77 din 6 septembrie 1991 al Preşedintelui României. Slujba de hirotonie întru arhiereu a avut loc la data de 6 octombrie 1991. După douăzeci de ani de osteneală în această slujire, PS Părinte Irineu Slătineanul a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data 8 iulie 2008, în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Ceremonia de instalare în scaunul vlădicesc de la Craiova a avut loc la data de 27 iulie 2008, în Catedrala Mitro­politană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

Bogata activitate didactică şi misionar-pastorală pe care Părintele Mitropolit Irineu a desfăşurat-o până în prezent se completează printr-o monu­mentală lucrare edito­rial-­ştiin­ţifică. A publicat în acest sens numeroase studii, articole şi cărţi, în mare parte închinate disciplinei Teologie dogmatică. Rămân de referinţă urmă­toarele titluri: „Iisus este A­celaşi, ieri şi azi şi în veac”, un laborios tratat de hristologie, publicat la Editura Mitropolia Olteniei, „Experienţe mistice la Părinţii Orientali”, vol. I-II, „Iconomia plinirii vremilor în Iisus Hristos”, lucrări publicate la aceeaşi editură, „La Personne et la communion des personnes dans la théologie de Saint Basile le Grand”, lucrare prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi publicată la Editura BASILICA a Patri­arhiei Române, „Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii”, publicată la Editura Academiei Române, în anul 2018.

Din 22 noiembrie 2010, Părintele Mitropolit Irineu activează ca membru de onoare al Academiei Române.

La ceas aniversar, rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l păzească în pace, sănătos şi îndelungat în zile pe Arhipăstorul nostru, totdeauna drept învăţând cuvântul adevărului dumnezeiesc! Să ne trăiţi întru mulţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit!