Maia Sandu a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând 57,75% din voturi

0
534

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova au fost aşteptaţi să participe, ieri, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. În lupta pentru cea mai importantă funcţie politică de la Chişinău s-a aflat candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. Pentru alegerile prezidenţiale, la Chişinău au fost înfiinţate 305 secţii de votare. Prezenţa la vot în Capitala Republicii Moldova a fost de 53,35%, peste media naţională care a fost de 52,78%. Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând 57,75% din voturi, faţă de 42,25% obţinute de actualul şef al statului, socialistul Igor Dodon, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare. În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 1.650.131 alegători, iar dintre aceştia 1.633.625 au avut voturile valabil exprimate.