Emisiune de mărci poştale dedicată Centenarului Marii Uniri

0
423

Romfilatelia a introdus în circulaţie, astăzi, emisiunea de mărci poştale dedicată Centenarului Marii Uniri, pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani.

Într-un comunicat remis AGERPRES se arată că emisiunea filatelică “este alcătuită dintr-o coliţă dantelată cu valoarea nominală de 28,50 lei, ilustrată cu o fotografie a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, aflaţi într-o postură familială, privind spre o vază de flori”. De asemenea, pe coliţă mai sunt ilustrate două specii de flori apreciate de suveranii Marii Uniri, “respectiv Polygala chamaebuxus, preţuită de Ferdinand I, care îi aducea aminte de copilărie, şi Lilium candidum, o specie de crini iubită de regina Maria, pe care a şi pictat-o”. Un alt element al coliţei este stema de stat a României Întregite.

“Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui proiect de ţară la care a contribuit toată naţiunea, de la oamenii politici şi ofiţerii care au gestionat situaţia creată de Primul Război Mondial, până la ţăranii care s-au rupt de glie şi au apărat patria cu arma în mână. Când a izbucnit războiul, românii se aflau răspândiţi în trei state – Regatul României, Austro-Ungaria şi Rusia ţaristă. Conflagraţia mondială a adus românilor de pretutindeni încercări grele: concentrarea pe front, internări în lagăre, refugii, boală, foamete etc. Însă, la sfârşitul războiului, situaţia s-a întors în favoarea lor şi s-a creat posibilitatea unirii într-un singur stat”, se arată în comunicatul menţionat.

Emisiunea de mărci poştale va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi online la adresa http://romfilatelia.ro/store/. (Sursa: Agerpres)