Noul preşedinte al Republicii Moldova este socialistul Igor Dodon (52,29%) şi urmează să depună jurământul în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale de la Chişinău, cel mai târziu în 45 de zile de la alegeri. Învinsa sa este pro-europeana Maia Sandu, din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate şi rezultatul obţinut de aceasta (47,71%) este considerat promiţător în perspectiva următoarelor alegeri legislative. A fost o campanie dură, învolburată, cu acuze reciproce, cu destule zone de umbră, după ce Partidul Democrat s-a compromis din cauza scandalurilor de corupţie, dar nu şi-a diluat influenţa pe scena politică. Se contestă, încă, rezultatul alegerilor, dispunându-se renumărarea buletinelor de vot la mai multe secţii de votare. Opţiunile pro-ruse ale lui Igor Dodon, enunţate, au îngrijorat, fiindcă ele sugerează, nu doar o atitudine, ci şi o inhibare, dacă nu o abandonare a ideilor pro-unioniste, şi aşa tot mai anemice, în favoarea unui partizanat cu Rusia. Să nu scăpăm din vedere afirmaţia ilogică a lui James Pettit, ambasadorul american la Chişinău, „Moldova nu este România”, o aserţiune care ar putea fi validată sau invalidată de noua administraţie de la Casa Albă. Robert D. Kaplan, autorul a 16 cărţi interesante, ultima fiind „În umbra Europei” (Ed. Humanitas – 2016), apărută şi la noi, fost consilier al unor preşedinţi ai SUA, secretari de stat şi şefi ai Pentagonului, susţine cu totul altceva în legătură cu Republica Moldova. Analizele sunt neclare, dar se scapă din vedere faptul că, atât Mihai Ghimpu, cât şi Iurie Leancă, şi unul şi altul pro-europeni, n-au fost în aceeaşi măsură şi pro Maia Sandu. Sub Igor Dodon, până la urmă, Republica Moldova nu poate fi mai apropiată de Moscova decât era. Produsele (agroalimentare) ale Republicii Moldova, îndeosebi vinurile de bună calitate şi fructele, au acces pe piaţa rusească, dar şi pe pieţele UE. Adică se depinde şi de banii occidentali pentru supravieţuire. Fiindcă scârbiţi şi de politicienii de la Bucureşti, dar şi de cei de la Chişinău, moldovenii sunt tot mai indiferenţi la ideea de unire, doresc în schimb vize şi eventual burse, iar umbrela Rusiei pare mai potrivită, îndeosebi vârstnicilor, crescuţi pe lângă ruşi şi deja nostalgici. Populaţia este un amestec teribil, fiindcă pe lângă moldoveni, ruşi, ucrainieni, tătari, găgăuzi, avem şi transnistreni şi oricât am dorit victoria Maiei Sandu, în alegerile prezidenţiale, şi nu a fost departe de o astfel de împlinire, trebuie să înţelegem un lucru esenţial: nu decriptăm corect psihologia „basarabenilor”. Deloc unitară. Când Mircea Snegur, unul dintre preşedinţii cumsecade ai Republicii Moldova, cu aparentă vibraţie lăuntrică românească, îşi încheia discursul din Parlamentul României, în februarie 1991, cu aserţiunea „să ne ţinem de neamuri”, credeam că e puţin lucru, pe fondul unei perioade idilice, simbolizate prin podurile de flori care uneau malurile Prutului. Tot Mircea Snegur, într-un interviu de referinţă în „Le Figaro” (29 august 1991), opina că „Independenţa (R.M.- n.r.) este desigur o perioadă temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult”. Timpuri trecute, sau mai exact tempi-passati. Bucureştiul nu a scăzut deloc, în ultimii ani, atenţia faţă de Chişinău, oferind nu doar redobândirea cetăţeniei româneşti pentru 445.000 de cetăţeni, dar şi ajutoare materiale şi financiare concrete, pe care nu le mai enunţăm, integral, deşi este vorba de 200 de microbuze şcolare, un împrumut nerambursabil de 100 milioane euro, un grant de 5 milioane euro în vederea reabilitării grădiniţelor, un alt împrumut rambursabil de 150 milioane euro, peste un milion metri cubi de gaze naturale la un preţ mai ieftin decât gazul rusesc ş.a.m.d., considerând, toate acestea, o obligaţie morală pentru fraţii noştri de peste Prut. Totuşi, într-o zi, poate nu prea îndepărtată, ar fi bine să cunoaştem un punct de vedere, coagulat, al acestora, în privinţa zilei de mâine, când cu siguranţă vor fi în Uniunea Europeană. Până atunci, reţinem ceea ce a reiterat Dodon: „Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi anti-român. România este vecinul nostru, sunt prietenii noştri buni, vom continua parteneriatul cu România pe toate domeniile de interes reciproc. Dar am fost, sunt şi voi fi anti-unionist”.
