Suntem cu toţii în aceste zile francezi, neuitând o clipă că Parisul este pentru România soarele care a făcut să încolţească germenii vieţii civilizate. Dar nu despre pecetea şi lustrul european, transmise de Capitala luminilor, unde au studiat atâtea şi atâtea generaţii de tineri români, este acum vorba, ci despre solidaritatea fiinţei noastre cu Franţa, aflată în război cu terorismul, după teribilele atentate care au lovit Parisul, vineri 13 noiembrie a.c. Bilanţul victimelor este descumpănitor, 129 morţi şi peste 350 răniţi, din care 99 în stare de urgenţă absolută, un adevărat carnagiu ce suscită tristeţe profundă, compasiune, dar şi îngrijorare. Mulţi dintre parizienii în vârstă, tineri fiind, au trăit războiul cu Algeria, când premierul în epocă, Michel De Bres, a cerut populaţiei în 1961, la vremea “puciului generalilor”, după paraşutarea efectivelor OAS, să-şi ia toate măsurile de precauţie. Francois Hollande, instituind la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă starea de urgenţă pe tot teritoriul ţării, inclusiv controlul frontierelor, s-a arătat calm, dar grav şi bulversat, cum nu a fost văzut vreodată. Această măsură excepţională permite pentru 12 zile prerogative excepţionale poliţiei, în controlul circulaţiei, efectuarea de percheziţii, închiderea locurilor publice şi chiar limitarea libertăţilor media. A nu se confunda introducerea controlului la frontiere cu închiderea acestora. Prefecturile sunt abilitate să instituie “semnalul de stingere”, cum a cerut Ministerul de Interne. Lista măsurilor convenţionale este scurtă. Panica însă, deja mare.
Începând cu 26 noiembrie a.c. Adunarea Naţională poate autoriza prelungirea stării de urgenţă pe durată nedeterminată. La 10 luni după atentatele din 7 ianuarie a.c. care au început cu sediul publicaţiei satirice “Charlie Hebdo” apoi spaţiul comercial Hyper Cacher, Parisul este din nou în stare de alertă maximă. Doar că oroarea şi-a schimbat dimensiunile. Paradoxal, planul Vigipirate a rămas la nivelul de “alertă de atentat”, cel mai înalt, niciodată părăsit. Presa franceză nu omite să considere strategia anti-teroristă ca fiind parţial caducă, actuala DGSI (Direcţia Generală pentru Securitate Internă) nereuşind să facă faţă provocărilor, după modificările care au avut loc în ultimii ani. Astfel, între altele, se susţine că Belgia prin cartierul Molenbeek – o placă turnantă a reţelelor jihadiste – furnizează nestingherit Statului Islamic contingente de recruţi. S-a refuzat cu obstinaţie realitatea: Islamul care ucide. Islamul ca mişcare de amploare, care să cuprindă toate ţările musulmane. În fine, răul este profund. Analize, ipoteze, previziuni, pentru a se interpreta ceea ce s-a petrecut şi ceea ce se poate întâmpla, iminente fiind noi atentate. Prima reacţie a preşedintelui Francois Hollande a fost calificarea Daech drept ţintă. Dar Daech nu este stat, nici guvern, şi o coaliţie internaţională sub egida ONU, chiar prin trimiterea de trupe terestre, în teritoriul ocupat, unde vizată este renaşterea unui mare califat, în Irak şi Siria, ar fi pus lucrurile la punct. Angajată pe multiple teatre de operaţiuni externe, pentru combaterea terorismului, în Africa şi Siria, Franţa a adus războiul pe teritoriul său. Şi, poate pentru multă vreme. Rădăcinile situaţiei actuale se găsesc în Orientul mijlociu, şi responsabilitatea ţărilor occidentale, inclusiv a Franţei, nu este deloc mică. Atacurile de la Paris au fost comise de barbari, din cadrul reţelelor teroriste ale Statului Islamic, catalogate drepte “un act de război pregătit, organizat şi plănuit în afara Franţei”. Valorile atacate sunt ale democraţiei şi umanismului. Dar, din păcate, lucrurile rămân complicate. Francois Hollande se va adresa astăzi Congresului, la Palatul Versailles, în premieră, după ce, ieri, a avut pe tot parcursul zilei consultări cu preşedinţii Adunării Naţionale, Senatului, cu predecesorul său Nicolas Sarkozy şi alţi lideri politici. Preşedinţia luxemburgheză a UE a decis convocarea unui consiliu de urgenţă a celor 28 de miniştri europeni de interne şi justiţie pentru data de vineri 20 noiembrie a.c.
