Tânără de 16 ani, la judecată pentru uciderea concubinului

0
387

Fata de 16 ani din comuna doljeană Rojişte care, în luna septembrie şi-a înjunghiat mortal concubinul cu care locuia în Mârşani, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au finalizat cercetările în cauză. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, instanţă care a menţinut arestarea preventivă a tinerei, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 28 noiembrie a.c. La momentul comiterii faptei tânăra a încercat să scape susţinând că victima, concubinul ei, s-a înjunghiat singur, însă în faţa anchetatorilor a recunoscut ce a făcut.

Din cercetările procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a reieşit că, în luna august 2012 Alexandra Flori Blănete, de 16 ani, din comuna Rojişte, a început o relaţie de concubinaj cu Marian Broboană, de 23 de ani, astfel că s-a şi mutat la domiciliul acestuia, în comuna Mîrşani. Se pare că relaţia lor n-a fost tocmai fericită, tânăra având mai multe divergenţe cu concubinul ei determinate de faptul că acesta îi adresa cuvinte jignitoare atât ei cât şi părinţilor acesteia şi de multe ori a fost bătută. Cu toate acestea, cei doi au făcut un copil, o fetiţă, care are acum 4 luni.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, pe 15 septembrie a.c., dimineaţa, în jurul orei 9.00, Alexandra Flori Blănete l-a rugat pe concubinul ei să o adoarmă pe fiica lor, însă el a refuzat, aşa că s-au apucat la ceartă, Marian ameninţând-o că o să-i dea o mamă de bătaie după ce tatăl său va pleca de la ei. Alexandra şi-a luat fetiţa în braţe, a ieşit cu ea afară, să o adoarmă, şi când a revenit în casă, după ce a pus copilul în cărucior, concubinul său a lovit-o cu palmele peste faţă şi cu pumnii în spate. Fata a luat-o la fugă, a ieşit în curte şi s-a hotărât să scape pentru totdeauna de concubin.

«Astfel a reintrat în casă unde, profitând de faptul că victima Broboană Marian era întins în pat cu mâinile sub cap, a luat un cuţit pe care-l foloseau la tăiatul alimentelor şi cu acesta i-a aplicat o lovitură în piept în zona inimii. Aproape instantaneu cu aplicarea loviturii victima a ţipat la inculpată întrebând-o “Alexandra ce-mi făcuşi” fapt ce a determinat-o pe inculpată să fugă afară din casă şi să se îndrepte pe uliţă spre drumul judeţean. Aceasta a fost urmată îndeaproape  de concubinul ei care a reuşit să o prindă pe uliţa dintre imobilul unde locuiau şi drumul judeţean, a imobilizat-o şi a dus-o în casă», după cum au consemnat procurorii în rechizitoriu.

Odată adusă în casă, Marian i-a luat cuţitul din mână şi a ameninţat-o că o va tăia şi el pe ea. Numai că, din cauza pierderii de sânge, Marian Broboană se simţea tot mai rău, astfel încât concubina a reuşit să-i scape din mâini şi să fugă din curte. Şi de această dată a fost urmată de concubinul ei care atunci când a ajuns pe drumul judeţean, datorită faptului că pierdea sânge, a căzut la pământ. Alexandra l-a ridicat, a încercat să-l ducă acasă, însă n-a reuşit aşa că a început să strige după ajutor şi în momentul în care au apărut mai mulţi vecini, a susţinut că Marian s-a înjunghiat singur. Bărbatul a fost găsit decedat de echipajul de pe ambulanţa solicitată de vecini.

Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză şi ataşat la dosar, „moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii urmare unei plăgi înjunghiate toracice şi secţionare de perete ventricular stâng cardiac şi arteră coronară, cu hemopericad şi hemotorax stâng. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu un corp tăieto-înţepător, posibil cuţit”.

Alexandra Flori Blănete a fost reţinută, adusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a recunoscut în faţa anchetatorilor comiterea faptei şi a declarat că regretă ceea ce a făcut, pe 17 septembrie fiind prezentată Tribunalului Dolj, care i-a emis mandat de arestare preventivă pentru 19 zile, pentru comiterea infracţiunii de omor, mandatul fiind prelungit ulterior. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj pentru soluţionare, primul termen de judecată fiind stabilit pe 28 noiembrie a.c.