Ponta: Vom folosi toate resursele posibile pentru proiectele energetice şi de transport cu Republica Moldova

0
294

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Bruxelles, că România va folosi toate resursele posibile pentru dezvoltarea proiectelor energetice şi de transport cu Republica Moldova.Şeful Guvernului a precizat că, în cadrul întrevederii cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, cu comisarul pentru Energie, Günther Oettinger, şi cu premierul moldovean, Iurie Leancă, au fost identificate “proiecte concrete de infrastructură energetică, cât şi de infrastructură de transporturi”.

Victor Ponta

România este decisă să folosească “toate resursele posibile din bugetul naţional, din fondurile structurale şi de coeziune, prin accesarea altor proiecte europene pentru a dezvolta aceste proiecte energetice şi de infrastructură de transporturi”, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că, la începutul anului viitor, ar putea avea loc “o nouă reuniune pentru a identifica stadiul proiectelor prioritare”. Premierul a exprimat, totodată, “suportul total, necondiţionat şi special pe care România îl acordă, şi la Vilnius şi în toate procedurile ulterioare, parcursului proeuropean al Republicii Moldova”.

La rândul său, preşedintele Jose Manuel Barroso a precizat că întâlnirea dintre reprezentanţi ai CE, ai unui guvern dintr-un stat membru şi ai unui executiv dintr-o ţară parteneră reprezintă “o mare premieră”. Barroso a mulţumit României şi, personal, premierului Victor Ponta pentru “sprijinul puternic nu numai pentru parcursul european al Moldovei, dar şi pentru Parteneriatul Estic”, subliniind că acest suport este “apreciat foarte mult”. Acest sprijin “arată că România nu numai că beneficiază de integrarea europeană, dar are şi o contribuţie foarte importantă la proiectele comune europene”, a punctat oficialul european. Referitor la securitatea energetică şi diversificarea surselor de energie, Barroso a declarat că “nicio naţiune europeană nu ar trebui să fie o insulă energetică izolată de reţeaua europeană”, iar Republica Moldova ar trebuie să fie “liberă să aibă aceleaşi drepturi de acces la piaţa internă, dacă doreşte”.

Premierul R. Moldova, Iurie Leancă, i-a explicat preşedintelui CE că va vorbi în limba sa maternă – română – care este “deja limbă oficială a UE”, pentru a arăta că românii şi moldovenii sunt “mai mult decât vecini”. În opinia sa, proiectele de interconectare cu România, sprijinite de UE, vor face sistemul energetic al R. Moldova “mult mai puţin vulnerabil la tot felul de oscilaţii în regiune”. Leancă a mai precizat că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, inaugurate la 27 august, “se derulează aşa după cum ne-am planificat”. “Sunt convins că în primul trimestru al anului 2014 vom reuşi să finalizăm gazoductul Iaşi-Ungheni”, a mai spus Leancă.