Prezenţa acad. Dinu C. Giurescu la Craiova, în cursul zilei de joi, 14 noiembrie a.c., a fost un eveniment. Remarcabil. Circumscris deplin actului de cultură, tot mai intens întreţinut de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, mai exact de managerul acesteia, Lucian Dindirică. Donaţia impresionantă de volume şi documente istorice şi constituirea fondului de carte „Acad. Dinu C. Giurescu”, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, au augmentat simbolistica momentului, conferindu-i valoare de „zi mare”, înscrisă în cartea de onoare a instituţiei, în care se regăseşte, coincidenţă tonică, şi autograful tatălui său, Constantin C. Giurescu, la 1922. Spre seară, am avut onoarea să primim, la sediul redacţiei noastre, vizita marelui cărturar a cărui ultimă lucrare, „Istoria românilor” (vol. X , „Românii în anii 1948-1989”), practic întreaga perioadă comunistă, a apărut în urmă cu doar câteva zile. Erudit, trecut printr-o viaţă cu abisuri, cumpene şi anevoioasă recunoaştere, acad. Dinu C. Giurescu priveşte totul cu seninătate, fără resentimente toxice, şi în demersurile sale neobosite de cercetător, aidoma unui miner de suprafaţă, prin arhivele vremurilor, a căutat şi scos la iveală, cu har, între alte zăcăminte ştiinţifice, filonul patriotismului şi dragostei de ţară la marii oameni politici, adică oamenii de stat. Venind dintr-o familie de intelectuali veritabili interbelici, bunicii săi fiind Maria şi Simion Mehedinţi – Elena şi Constantin Giurescu, greu încercată în anii de început ai regimului comunist, acad Dinu C. Giurescu, cu vorbă calmă şi cumpănită, aşază lucrurile în matca lor, sub semnul destinului, lăsându-ne să înţelegem că nimic nu îl îngrijorează mai mult ca necunoşterea adevăratei istorii a neamului românesc, a pildei marilor bărbaţi ai ţării, ca şi deteriorarea percepţiei noţiunii de patriotism. Neomiţând să menţioneze întâlnirea reconfortantă cu foşti doctoranzi de-ai săi din Craiova, acad. Dinu C. Giurescu a reiterat ceea ce spusese în alocuţiunea de la Biblioteca Judeţeană, şi anume că se simte realmente legat de acest mare municipiu, atestat de documente solide. Întreaga discuţie purtată a avut prospeţime, dar mai ales coordonate etice, atât de estompate în zilele noastre. I-am spus, la un moment dat, marelui istoric al ţării că „Istoria românilor”, editată în 1939 de tatăl său, Constantin C. Giurescu, ca manual de gimnaziu, reeditată cu o prefaţă a domniei sale în 2011, ar trebuie să redevină actualul manual de Istorie ca disciplină formativă în învăţământul liceal. Mai ales că la noi trecutul nu are continuitate, ci e alcătuit din deziceri, abjurări, critici. Comuniştii au condamnat orânduirea burghezo-moşierească; perioada post-revoluţionară a condamnat prin raportul Tismăneanu perioada comunistă. Fiecare epocă încheiată a fost aruncată la gunoi, încât trecutul nostru să fie demn de dispreţ sau uitare, atitudine nefirească şi nocivă. Alte referiri ale domniei sale la înstrăinarea necugetată a unor terenuri agricole, a unor bogăţii ale subsolului care riscă să conducă la o pierdere a identităţii noastre de români şi transformarea într-o colonie au fost, de-a dreptul, tulburătoare. Ducând pe umerii săi arcuiţi de trecerea anilor o bibliotecă întreagă, acad. Dinu C. Giurescu ne-a luminat o seară de sfârşit de toamnă mai mult ca soarele în momentele sale de strălucire atotputernică. Şi îi mulţumim.
