Biblioteca Județeană și-a premiat utilizatorii fideli

0
410

În cadrul programului aniversar, ddicat împlinirii a 105 ani de existență a instituției, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și-a premiat cei mai fideli utilizatori. Opt persoane au fost alese din secțiile și filialele craiovene: Petrescu Alexandra (Secția pentru Copii și Tineret), Stoica Liliana (Secția Împrumut Adulți), Sava Daniel (Secția Audio-Video), Gelep Cristina (Secția Depozit General), Nițelea Corneliu, Popa Liliana, Staicu Ela Maria, Iliescu Aurelia (de la cele patru filialele ale bibliotecii).

«Fie că au dorit să împrumute cărți, să participe la activitățile desfășurate sau pur și simplu să se delecteze socializând cu colectivul bibliotecii, aceștia ne-au trecut permanent pragul. Nu putem decît să ne simțim onorați și să ne declarăm mulțumiți că, iată, deși în zilele noastre suntem copleșiți de tehnologia modernă, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” poate premia copii, adulți și vârstnici pentru numărul consistent de volume pe care aceștia le-au citit, pentru dorința permanentă de a fi informați și de a dezlega tainele ce se regăsesc în volumele păstrate cu grijă și dragoste pe rafturile bibliotecii», a precizat Mădălina Florescu, purtător de cuvânt al bibliotecii, într-un comunicat de presă.