Fost premier, îndoielnic, câteva luni, fost director SIE, fost ministru de Externe, fost lider al tineretului comunist pe la Iaşi, cadru universitar, Mihai Răzvan Ungureanu este ceea ce numim un băiat subţire. Având şansa să fie adus la Externe, ca secretar de stat, în 1998, chiar de Andrei Pleşu, pe vremea când acesta era ministru şi văzuse în el fasoane cărturăreşti, adică o dimensiune culturală, MRU a înţeles la timp că l-a mângâiat norocul, rămânându-i de făcut doar alianţe avantajoase, acomodări întreţinute asiduu şi jocuri de interese. Debutase timpuriu la marea şcoală a viitoarelor cadre de nădejde ale Partidului Comunist, fiind suficient de dotat pentru a-şi exersa, în timp, înzestrările acrobatice. Într-o mărturisire care i-ar putea trezi curiozitatea „biografului îngerimii”, care făcea acelaşi lucru pe la Tescani, acompaniat fiind de regretatul Johnny Răducanu, Mihai Răzvan Ungureanu povesteşte cum în tinereţe cânta în compania unui ţigan, prin restaurante ieşene, la nunţi, botezuri şi tăieri de moţ, rupând gura mesenilor cu hiturile „Se mărită Mona mea”, „Cenuşăreasa” şi alte nemuritoare piese, că pe atunci repertoriul admis era neaoş în procent covârşitor. Asta sugerând că băiatul fin, emancipat, bla, bla, bla, are şi din şcoala vieţii, ştiind ce e ăla un bacşiş, numit comision mai târziu. Dar să revenim. MRU este sofisticat şi în faţa oglinzii din baia personală, unde îşi administrează pe toate părţile corpului din târna de loţiuni procurate pe vremea când era prim-ministru, din banii Guvernului, dar şi în apariţiile publice. Uneori lasă impresia că nici el nu prea înţelege ce vrea să spună, atât de preţios şi de enigmatic se arată. Să simplificăm lucrurile: ca politician, MRU este banal. N-are treabă cu economia, cu problemele sociale, nici chiar cu educaţia. De domeniul sănătăţii să nu mai vorbim. Discursul său, în orice împrejurare, e mecanic, previzibil, ipocrit, lipsit de orice noimă. Întrebat, la Gândul Live, dacă din punctul său de vedere Victor Ponta va fi premier şi după 9 decembrie a.c. Mihai Răzvan Ungureanu a proptit un răspuns subtil: „Evident, nu. Nu participă la anumite zile de naştere. (…) Loviturile vin de unde nu te-aştepţi. Există condiţii mai mult sau mai puţin vizibile pentru a obţine statutul de candidat”. Dacă înţelepciunea, după cum se vede, nu figurează între armele candidatului politic MRU, în schimb evidente sunt reflexele mai mult sau mai puţin securistice. Fiindcă MRU nu e misterios, ci, pur şi simplu, alimentat cu iluzii din laboratoarele în care crede. Despre Crin Antonescu a afirmat recent: „Şi îi mai spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu. Presupunând, prin absurd, că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic”. Pentru un fost director al SIE, până la începutul acestui an, afirmaţia e mai degrabă riscantă, contondentă, deloc la locul ei. De un singur lucru observăm, deocamdată, nu se teme Mihai Răzvan Ungureanu: de o replică din partea lui Crin Antonescu. Care s-ar putea să nu întârzie. Fiindcă, se pare, ce a trăit la moţiunea de cenzură, când guvernul său a dat ortu’ popii, nu i-a fost de ajuns. Până una, alta, curajosul om politic şi-a găsit un colegiu electoral prin judeţul Arad, prin diligenţele primarului Gheorghe Falcă. Culmea ar fi să piardă şi acolo. MRU nu este altceva decât un oportunist şi nimic mai mult. Şi e bine că a început de tânăr, adică n-a mai pierdut timpul, să înveţe toate tainele. Dacă am spune că e găunos, ar fi o dovadă de nepoliteţe. Prea mult n-am greşi.
