Primarul din Valea Stanciului şi o angajată a Primăriei, în arest la domiciliu

0
851

Vineri,14 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, din Valea Stanciului şi o femeie de 59 de ani, din Craiova, bănuiţi de comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Este vorba de primarul comunei şi o angajată a Primăriei. Judecătoria Segarcea a respins, sâmbătă, propunerea Parchetului local de luare a măsurii arestării preventive faţă de primarul Ionel Ovidiu Gîngioveanu din comuna Valea Stanciului şi în cazul unei angajate a primăriei şi a dispus arestul la domiciliu faţă de cei doi, pe o durată de 30 de zile, în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi că ar fi trucat o licitaţie.

Potrivit deciziei instanţei, cei doi sunt obligaţi să nu părăsească domiciliul, fără permisiunea judecătorului din cadrul Judecătoriei Segarcea sau a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, pe o perioadă de 30 de zile, să nu comunice între ei şi nici cu alte trei inculpate în dosar, dar nici cu reprezentanţii persoanei vătămate SC Damar Build SRL sau cu funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Primăriei Valea Stanciului. Decizia Judecătoriei Segarcea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Licitaţie trucată

Din cercetările efectuate de poliţişti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, a reieşit că bărbatul de 47 de ani, în calitate de reprezentant al unei unităţi administrativ-teritoriale, respectiv femeia de 59 de ani, în calitate de funcționar responsabil cu achizițiile publice în cadrul aceleiaşi unităţi, ar fi instigat alţi funcţionari din cadrul unităţii să excludă nejustificat, prin solicitarea de clarificări excesive, cu încălcarea dispozițiilor legale din domeniul achizițiilor publice, în mod abuziv şi repetat, un ofertant din procedura de achiziție, favorizând un alt participant, care ofertase un preț mai mare, cu care, în final, ar fi fost încheiat un contract de lucrări publice, în valoare de peste 750.000 lei. În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reținuţi de poliţişti, pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.