Celebrul Concert în Re major de Brahms, cu violonista Mălina Ciobanu

0
441

Stagiunea „Muzica uneşte!” (partea a II-a) a Filarmonicii „Oltenia” continuă vineri, 19 octombrie 2018, începând cu ora 19.00, cu un periplu muzical prin trei epoci – contemporană, clasică şi romantică. Sub bagheta maestrului Gian Luigi Zampieri, director artistic onorific al instituției, Orchestra Simfonică va interpreta Preludiu şi Fuga de Constantin Silvestri şi Simfonia nr. 40, una dintre cele mai dramatice pagini mozartiene. Concertul în Re major pentru vioară de J. Brahms o va avea ca solistă pe tânăra Mălina Ciobanu, nume de rezonanță, cu peste 100 de recitaluri și concerte susținute până la vârsta de 20 de ani. Mălina Ciobanu cântă pe o vioara Baldantoni împrumutată cu generozitate de Societatea de Viori J&A Beares din Londra.

Născută la Iași, Mălina Ciobanu a început studiul viorii la vârsta de 7 ani, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. A studiat sub îndrumarea prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, iar din toamna anului 2017 este studentă a Academiei Barenboim – Said din Berlin, la clasa violonistei Mihaela Martin. Tânăra violonistă are un palmares strălucit, cu peste 50 de premii și mai mult de 100 de recitaluri și concerte susținute în România, Austria, Grecia, Italia, Elveția, Germania, Spania, Franța. Anul acesta, tânăra violonistă a susținut recitaluri în cadrul Festivalului International Young Classic Europe (Germania), Pablo casals Festival (Franta), Encuentro de Musica de Santander (Spania), Chiemgauer Interferenzen SoNoRo (Germania), cât și în cadrul Turneului Național CoolSound (România).

Biletele pentru concert pot fi procurate de la Agenţia Filarmonicii „Oltenia” (Calea Unirii nr. 16, tel. 0251.414.698), deschisă de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, la prețurile de 30 lei și 15 lei (elevi, studenţi, seniori).