Tenis: Andy Murray a câştigat pentru a treia oară în carieră turneul Masters 1000 de la Shanghai

0
370

Britanicul Andy Murray (nr.2 mondial) a câştigat, duminică, turneul de Masters Series 1000 de la Shanghai (China), disputat pe suprafaţă dură şi dotat cu premii totale în valoare de 5.452.985 de dolari, după ce l-a învins pe spaniolul Roberto Bautista-Agut (19 WTA), scor 7-6 (1), 6-1.

Pentru acest succes, Murray va primi 1.043.375 de dolari şi 1000 de puncte ATP, în timp ce Bautista-Agut, cel care în semifinale îl eliminase pe liderul mondial Novak Djokovic, va încasa un cec de 511.600 de dolari şi 600 de puncte.

În vârstă de 29 de ani, Murray şi-a adjudecat pentru a treia oară în carieră turneul de la Shanghai, după triumfurile din 2010 şi 2011. Totodată, sportivul britanic a ajuns la 41 de titluri câştigate în carieră: trei de Mare Şlem, două titluri olimpice, 13 Masters 1000, 7 ATP 500 Series şi 16 ATP 250 Series.