Deputatul PDL de Dolj; Ştefan Stoica, iniţiatorul moţiunii simple intitulată „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”

1
385
Grupul parlamentar al PDL de la Camera Deputaţilor, împreună cu parlamentarii PP-DD, au depus moţiunea simplă intitulată „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”. Aceasta va fi dezbătută luni, 21 octombrie, în plenul Camerei Deputaţilor.
„Noi am sesizat deja în acest caz şi Avocatul Poporului, arătând între altele că prin Ordonanţa de Urgenţă privind insolvenţa, Guvernul se substituie autorităţilor administrative autonome cu drept de acordare sau retragere a licenţelor, în fapt Consiliului Naţional al Audiovizualului”, declară deputatul PDL Ştefan Stoica, unul dintre iniţiatorii moţiunii simple.„În baza acestei sesizări, Avocatul Poporului a anunţat că a contestat la Curtea Constituţională OUG nr. 91/2013 privind insolvenţa şi sperăm că în cele din urmă această ordonanţa, care încalcă în mod grav principiile constituţionale, prejudiciază grav mediul de afaceri şi atacă libertatea presei, va fi corectată”, a mai spus Stoica.
            „Moţiunea simplă pe care am depus-o acum împreună cu colegii de la PP-DD, nu este îndreptată împotriva unui minister anume, ci în general împotriva acestui guvern care nu are soluţii la problemele serioase care macină România, venind în schimb cu ordonanţe de urgenţă din ce în ce mai aberante, aflate în afara principiilor constituţionale, îndreptate îndeosebi împotriva mediului privat şi – mai nou – împotriva libertăţii presei”, a adăugat Ştefan Stoica.
Potrivit textului moţiunii depuse de PDL şi PP-DD, Guvernul Ponta ignoră problemele reale ale românilor, ocupându-se în schimb de elaborarea şi adoptarea unor ordonanţe de urgenţă care nu au nimic în comun cu interesul naţional. Guvernele Ponta I şi II au condus țara numai prin ordonanțe de urgență. Cea cu numărul 170, de pe 2 octombrie 2013, privind Codul Insolvenței a întrecut, însă orice limită. Nu numai că încalcă în mod grav principiile constituţionale, prejudiciază grav mediul economic și atacă libertatea presei, dar încalcă  și acordurile asumate cu FMI şi Banca Mondială, pentru a doua oară chiar.
Conform angajamentelor luate în fața FMI şi Băncii Mondiale, amendamentele Codului insolvenței trebuiau transmise spre Parlament în vederea dezbaterii publice dar, în concepția domnului Ponta, nici nu avem nevoie de Parlament. Este suficient să avem un Guvern stabil și majoritar care face de toate. El legiferează, el execută! Cum? Prin ordonanțe de urgență. Din ce în ce mai multe. Vrem lege a Codului Rutier? Nu avem nevoie. Avem Ordonanță! Ne deranjează criticile din presă?  Mai dăm o Ordonanță. Așa înțelege Guvernul USL să-și rezolve toate nemulțumirile. Scapă de tot ce îl incomodează.
            În spatele intenției de reorganizare și eficientizare a societăților care intră sub incidența legii audiovizualului se află, de fapt, instituționalizarea cenzurii de către actualii guvernanți. Sătul să tot încerce a ține în lesă presa neaservită, Guvernul a găsit metoda prin care cenzura să fie instituționalizată. USL a adoptat noul Cod al insolvenței prin Ordonanță de Urgență, pentru ca nu cumva demersul său să se intersecteze cu opoziția.
            „În opinia noastră”, spune Ştefan Stoica, deputat PDL, „noul Cod al insolvenţei pune în pericol libertatea presei şi dreptul la liberă informare al cetăţenilor”. Potrivit acestuia, O.G. nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență „încalcă Constituția României iar, pe de altă parte, este în totală contradicție cu realitatea autohtonă și globală, afectând în mod incontestabil mediul de afaceri, sistemul bancar, precum și buna desfășurare a activității economice”.
„Prin această moţiune, solicităm Guvernului Ponta încetarea imediată a atacurilor asupra mediului de afaceri şi a presei, revocarea imediată a Ordonanţei de Urgență Guvernamentale privind Codul insolvenței şi punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de importantși adoptarea acestuia de Parlament, prin lege și nu prin OUG”, a conchis Ştefan Stoica.

1 COMENTARIU

  1. Intre “initiatorul” si “unii din initiatori” ar trebui sa fie diferenta pentru un jurnalist. Dupa cum vad, articolul nu este semnat, deci probabil este inca un articol comandat si trimis de PDL spre publicare. Si ce vorbeau, despre “manipularea democratiei”?…

Comments are closed.