Un nou eşec în negocierile cu Rusia pe problema siriană

0
299
Serghei Lavrov

Miniştrii europeni de Externe nu au realizat un progres real în ceea ce priveşte dosarul sirian în cursul unei reuniuni, duminică seară, cu omologul lor rus, Serghei Lavrov, au afirmat ieri mai mulţi dintre aceştia. „Am discutat seara trecută cu Serghei Lavrov despre Siria sub toate aspectele. Nu pot să spun că am făcut un progres”, a afirmat ieri ministrul britanic de Externe, William Hague, la sosirea sa la reuniunea de la Luxemburg a miniştrilor europeni. Potrivit unui diplomat european, întâlnirea a durat peste trei ore şi jumătate şi a fost pe alocuri „foarte dură”. Ministrul rus a criticat puternic atitudinea europenilor cu privire la Siria şi sancţiunile autonome ale acestora împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. „Pericolul unei situaţii stânjenitoare creşte. Şi nimeni, inclusiv Rusia, nu are acest interes”, a avertizat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle. „Este necesar să-i convingem pe cei care continuă să protejeze regimul Assad că pericolul unei astfel de situaţii creşte, că pericolul unui război prin intermediari creşte”, a insistat el. Uniunea Europeană se pregătea, ieri, să consolideze încă o dată sancţiunile la adresa regimului sirian, care are un aliat important în Moscova. Se aştepta îngheţarea fondurilor în cazul a 28 de susţinători ai preşedintelui Bashar al-Assad şi a două societăţi, în cadrul celui de-al 19-lea pachet de sancţiuni.

În paralel, regimul sirian a fost acuzat de organizaţia nonguvernamentală Human Rights Watch (HRW) că a utilizat recent bombe cu submuniţie în apropiere de Maaret al-Noomane, unde armata luptă împotriva rebelilor care încearcă să îi blocheze drumul de acces către Alep (nord). „Dispreţul Siriei faţă de populaţia sa civilă transpare clar în cadrul campaniei sale aeriene, care include în prezent lansarea de bombe cu submuniţie asupra unor zone locuite”, a declarat Steve Goose, însărcinat cu armamentul în cadrul HRW, citat într-un comunicat. Potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la New York, acest tip de armament a fost utilizat în provinciile Idleb (nord-vest), Alep, Homs (centru), Lattakia (în zona de coastă) şi Damasc.