Revista „Mozaicul” le propune liceenilor „Anotimpul poemelor”

0
605

În perioada 18-24 octombrie, revista „Mozaicul” şi Editura „Aius” îşi propun să promoveze literatura de calitate şi educaţia prin cultură, să încurajeze lectura, să stimuleze creativitatea şi să susţină dezvoltarea sensibilităţii estetice a tinerilor din liceele craiovene. O fac prin proiectul „Anotimpul poemelor”, integrat Zilelor Craiovei, care vizează Colegiile Naţionale „Carol I”, „Elena Cuza”, „Fraţii Buzeşti”, „Ştefan Velovan” şi Liceul de Artă „Marin Sorescu”.

«Dorim să răspundem, astfel, necesităţii tinerilor de a-şi manifesta creativitatea într-un cadru organizat de cei mai tineri redactori ai revistei „Mozaicul” cu scopul de a facilita interacţiunea dintre generaţii şi a-i atrage pe elevi către noua literatură, una apropiată prin formă şi conţinut de preocupările şi aspiraţiile lor», spun organizatorii evenimentului.

Activităţi din cadrul proiectului „Anotimpul poemelor” vor debuta joi, 18 octombrie, la Colegiul Naţional „Carol I”, cu lansarea volumului de versuri „Iubita lui Kirilov”, de Aurelian Zisu, din care vor citi tinerii poeţi Daniela Micu, Gabriel Nedelea şi Petrişor Militaru. Vor urma – ca, de altfel, la toate întâlnirile care vor avea loc cu elevii – lecturi în cadrul cenaclului şcolii, urmate de dezbatere despre rolul lecturii în formarea personalităţii elevilor, apoi lansarea volumului „Mic tratat de estetică sau lumea văzută estetic”, de Felix Aderca, prima reeditare la mai bine de opt decenii de la apariţie, realizată cu ocazia comemorării scriitorului, la 50 de ani.

Vineri, 19 octombrie, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” va fi prezentat volumul de versuri „Încălzirea mâinilor”, de Silviu Gongonea, iar pe 22 octombrie, la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, va fi lansată cartea „Prezenţe angelice în poezia română”, de Petrişor Militaru. Următoarea întâlnire în cadrul proiectului „Anotimpul poemelor” este programată pentru 23 octombrie, la Liceul de Artă „Marin Sorescu”, unde va fi lansat volumul de versuri „Peisaj cu întâlnire”, de Gabriel Nedelea, iar ultima – pe 24 octombrie, la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, ai cărui elevi se vor putea delecta cu „Prezenţe angelice în poezia română”, de Petrişor Militaru.

Pentru liceenii craioveni, revista „Mozaicul” a lansat şi un concurs de poezie. Cei mai buni poeţi dintre elevi vor fi premiaţi prin publicarea poemelor în revistă, la rubrica „Cei mai tineri poeţi”, şi vor fi invitaţi să participe la întâlnirile Cenaclului „Mozaicul”. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 25 octombrie, la Primăria Craiova, şi va include o lectură publică şi momente artistice realizate de elevi ai Liceului de Artă „Marin Sorescu”.