N-a mai plouat consistent prin părţile locului de luni de zile şi îngrijorarea chiar a căpătat contur. Suntem deja la mijlocul lui octombrie când, de regulă, ploile de toamnă chiar alinau setea pământului şi îngăduiau ceea ce, prin Dolj, şi nu numai, se cheamă înfiinţarea culturilor de toamnă. Se însămânţa grâul, nădejdea pâinii viitoare. Acum, în pofida cerului plumburiu, de câteva zile, şi a unor semnale timide, ploaia se încăpăţânează să întârzie, punând la încercare nervii destul de întinşi ai oamenilor. Totul e uscat pe întinsa câmpie a Doljului. Încât, în pofida oricărei imagini idilice, niciodată toamna nu fu parcă mai urâtă. Mulţi producători agricoli sunt în cumpănă. Într-o provincie, o unitate geografică distinctă, există o armonie lăuntrică ireductibilă. Forţa economică a zonei stă, de altfel, în armonia ei, în echilibrul ei, în disponibilitatea de a se îngrijora atunci când apar derapaje nefireşti. Mă obsedează ideea că vremea frumoasă, calmă, uneori însorită, instalată la nevreme, e urâtă. Nu e timpul zilelor senine. Acum ar fi nevoie de ploaie. Şi vremea, aşa cum se arată, e o inadecvare a naturii. Acest anotimp imoral prin sărăcia de precipitaţii absolut vitale, care să domolească setea pământului şi să oblige firele de grâu şi orz să se iluzioneze să răsară, nu se racordează ritmurilor fireşti. Orice breacking-news al televiziunilor de ştiri ar trebui să insereze faptul că întârzie să plouă. Dacă am fi oameni treji la cap, între altele, asta ne-ar îngrijora. Ceea ce observăm este însă altceva şi preocupările asidue, ca o deturnare de la realităţile concrete, sunt legate de exhibiţia publică a unui broker, preşedintele Bursei din Sibiu, Cristian Sima, care după ce a tuns-o afară, se spune prin Islanda, lăsând cu buzele umflate credulii ce-i încredinţaseră o căruţă de bani, îi ţine acum de vorbă prin corespondenţe pe e-mail şi declaraţii televizate, substituind într-un fel toată nebunia prelungită cu privatizarea Oltchim şi a actorului afacerii, Dan Diaconescu. Care se vrea acum votat. Până şi alipirea lui Gigi Becali la liberali acum, în apropierea campaniei electorale, este descântată în neştire. Marea nepăsare a firii este unul din marile câştiguri dobândite în aceste vremuri care, din păcate, nu mai sunt nicăieri în Europa ce au fost odinioară. Şi nu excludem, cât de curând, să devenim chiar obsedaţi de faptul că nu plouă la timp, şi toate sunt de-a-ndoaselea, adică împotriva noastră, a tuturora, laolaltă, fără nici o deosebire.
