România, condusă de Taiwan, în Cupa Davis

0
223

România este probabil la cel mai scăzut nivel din istorie la tenis masculin, iar clasarea jucătorilor în ierarhia ATP, precum şi rezultatele din Cupa Davis confirmă acest picaj  dramatic. După prima zi din cadrul Grupei 1 Mondiale a Cupei Davis, la Mamaia, modesta echipă a Taiwanului conduce cu 2-0 ridicola formaţie a României.

În primul meci, Nicholas David Ionel, numărul 1 al României, locul 226 ATP, a fost spulberat de Chun-Hsin Tseng, locul 326 ATP, scor 6-3, 6-0. În al doilea meci, Marius Copil, locul 327 ATP, a fost învins de Yu Hsiou Hsu (180 ATP), scor 6-7 (5), 5-7, în două ore şi 16 minute.

Azi au loc meciurile:

Marius Copil/ Victor Cornea – Yu Hsiou Hsu/Tsung Hao-Huang, Nicholas David Ionel – Yu Hsoiu Hsu, Marius Copil – Chun Hsin Tseng.

Căpitanul echipei României, Gabriel Trifu, îi are la dispoziţie pentru această întâlnire pe: Nicholas David Ionel (20 ani, locul 226 ATP la simplu, locul 432 ATP la dublu), Marius Copil (31 ani, locul 327 la simplu, 688 la dublu), Filip Cristian Jianu (22 ani, 356 la simplu, 559 la dublu), Cezar Creţu (22 ani, 384 la simplu, 702 la dublu), Victor Vlad Cornea (29 ani, 68 la dublu).

Câştigătoarea acestei întâlniri va merge în calificările pentru turneul final al Cupei Davis, în timp ce echipa învinsă va juca în continuare în play-off pentru menţinerea în Grupa Mondială I.