Premierea pompierilor eroi care au participat la stingerea incendiilor din Grecia

0
564

Astăzi, la sediul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj, a avut loc premierea celor nouă pompieri care au participat la stingerea incendiilor din Grecia. Manifestarea a fost oficiată de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, şi de subprefectul judeţului Dolj, Flavius Sirop. Anterior, cei nouă eroi au fost primiţi şi de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Prezentarea celor nouă pompieri a fost făcută de Inspectorul – şef al ISU Dolj, col. Bogdan Vlăduţoiu: plt. Sebastian Popescu, plt. Mihai Andrei, mezinii echipei, plt.adjt. şef Alin Pascu, cpt. Adrian Areţu, plt.adjt. Daniel Diaconescu, plt. adjt.şef Gheorghe Marin, plt.adjt şef Florin Stănescu, plt.adjt. şef Costină Moruga, plt.adjt. şef Daniel Harand. Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj, a precizat: “Apreciem profesionalismul de care aţi dat dovadă, fiind o onoare pentru noi să vă acordăm aceste distincţii. Avem un parteneriat vechi cu ISU Dolj, care va continua. Sunt proiecte în derulare, iar dotările vor fi pe măsura aşteptărilor” . La rândul său, Flavius Sirop, subprefectul judeţului Dolj, a menţionat: “Avem numai cuvinte de mulţumire pentru eforturile şe profesionalismul dumneavoastră. Este o onoare să vă înmânez distincţiile. Aţi purtat faima Romţniei în Grecia”. Câţiva dintre eroi ne-au acordat câteva declaraţii. “Am fost comandantul uneia dintre misiuni şi am fost cel care am răspuns de partea medicală. Nu au fost probleme majore. Nu am văzut vreodată flăcări atât de mari. Oamenii noştri şi-au făcut datoria ” – cpt. Adrian Areţu; “Pentru noi a fost ceva nou, fiind la început de carieră, dar ne-am descurcat ” – declaraţiile mezinilor.