Aseară i s-a făcut rău la volan, azi a murit la spital

0
1169

Unui craiovean i s-a făcut rău, aseară, la volanul mașinii pe care o conducea, pe Bulevardul Oltenia. La fața locului s-au deplasat polițiști de la Secția 5 Poliție. Personal SMURD îi efectua manevre de resuscitare bărbatului de 47 ani, din Craiova. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că acestuia i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan și ar fi coborât din vehicul. A fost transportat la spital pentru efectuarea de investigații de specialitate și acordarea de îngrijiri medicale.

În cursul acestei zile, bărbatul, din păcate, a decedat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizare să fie propusă soluția legală. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.