Scoţia: Cameron, Miliband şi Clegg fac promisiuni ferme scoţienilor

0
357

Cu două zile înaintea referendumului privind independenţa Scoţiei, în timp ce sondajele dau foarte apropiate cele două tabere – „DA” şi „NU” – liderii principalelor trei partide britanice – Cameron, Miliband şi Clegg – semnează astăzi, 16 septembrie a.c., o declaraţie calificată „istorică” de Daily Record, principalul cotidian scoţian. Jurământul lor, prezentat sub forma unui pergament portocaliu cuprinde făgăduiţa fermă de acordare a unor prerogative sporite parlamentului scoţian în caz de victorie a lui „NU” privind independenţa. Scrisoarea confirmă calendarul atribuirii noilor puteri, anunţate de săptămâna trecută, şi a fost cerută de Daily Record însuşi. Textul celor trei lideri politici a fost publicat în urma ultimei deplasări a lui David Cameron pe teritoriul scoţian, în tentativa apărării unităţii Regatului Unit. „Noi suntem mai puternici împreună”, a declarat el într-un discurs emoţiionant, dar pe un ton dur, potrivit The Guardian.