Organizaţia “Copiii şi Familia” din Norvegia derulează proiecte comune cu DGASPC Dolj

0
367

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Organizaţiei “Copiii şi Familia” din Norvegia, cărora le-a spus că, din cauza reducerilor salariale în sectorul bugetar, o parte a angajaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), “cei care se ocupau de îngrijire, în mod special”, au plecat în străinătate, întrucât nu mai găsesc „atractiv” un loc de muncă în România.

Ion Prioteasa

„Întâmpinăm o problemă mai specială cu această criză mondială, pentru că parte din personal, care se ocupa de îngrijire în mod special, pleacă în străinătate. Oamenii nu sunt bine plătiţi aici. Salariile au fost tăiate cu 25% şi erau oricum prea mici, iar acum avem această problemă cu personalul, care nu mai găseşte atractiv un loc de muncă aici. Pe de altă parte, Guvernul nu ne mai permite să angajăm alţi oameni, astfel că cei care au rămas şi lucrează trebuie să fie cu adevărat dedicaţi şi să accepte să lucreze mai mult decât o făceau înainte, dar pe bani mai puţini. Aşa că noi privim cu multă atenţie şi înţelegere spre colegii din sector şi ori de câte ori putem să-i ajutăm, o facem fără nicio reţinere”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa.

Totodată, şeful administraţiei doljene a evidenţiat că în privinţa protecţiei copilului s-au făcut „mulţi paşi înainte”, autorităţile judeţene urmând să-şi „extindă” implicarea şi în domeniul persoanelor cu handicap. “50% din banii pe care îi primim din partea Guvernului României îi investim în protecţia copilului şi a persoanelor cu handicap. Cei care aţi venit în Dolj, de-a lungul anilor, aţi putut să constataţi o creştere calitativă în acest domeniu. Avem realizări importante în ceea ce priveşte protecţia copilului, iar acum ne-am propus să extindem implicarea noastră în domeniul persoanelor cu handicap. Este foarte mult de făcut în acest domeniu”, a mai spus preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Mai mult de 10% din angajaţii DGASPC au părăsit sistemul

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj are normate 1.500 de posturi, dintre care, în prezent, sunt ocupate 1.138 de posturi. În ultimul an, mai mult de 10% din numărul de angajaţi ai Direcţiei au părăsit sistemul. Organizaţia neguvernamentală „Copiii şi Familia” din Norvegia derulează proiecte comune cu Direcţia Judeţeană a Copilului, în prezent Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din 1993. Proiectele în care s-a implicat organizaţia vizează copiii instituţionalizaţi, precum şi reintegrarea copiilor în familia naturală, reprezentanţii ONG-ului “Copiii şi Familia” din Norvegia ajutând atât cu experienţa şi cunoştinţele, dobândite de-a lungul timpului, cât şi material în sprijinirea unor familii nevoiaşe. Astfel, reprezentanţii organizaţiei au programate vizite la familiile nevoiaşe pe care le-au sprijinit din localităţile Craiova, Valea Stanciului, Cerăt şi satul Cotu. Activităţile desfăşurate de „Copiii şi Familia” din Norvegia s-au desfăşurat cu implicarea primăriilor din Valea Stanciului şi Cerăt.