Săndoi şi Pancu, selecţioneri la U21 şi U20

0
400

Emil Săndoi este noul selecționer al României U21, iar Daniel Pancu a preluat reprezentativa U20. Anul viitor, la Campionatul European Under 21, la care România este calificată din postură de gazdă, cei doi vor face echipă pe banca tehnică. Săndoi şi Pancu i-au înlocuit pe Florin Bratu, respectiv pe Bogdan Lobonţ.

Emil Săndoi (57 de ani) revine la naționala de tineret după 9 ani, el activând la acet nivel de vârstă în perioada 2006-2013. „Va fi o muncă dificilă, chiar dacă inițial ne gândim că un turneu final e peste un an, acțiunile pe care le vom avea până în perioada respectivă vor fi puține. E o repsonsabilitate foarte mare pentru mine. În momentul în care antrenezi una dintre echipele naționale, consider că reprezinți o națiune” a spus Săndoi.

„E o zi de mare bucurie, o postură care mă onorează și responsabilizează. Îmi doresc ca până la sfârșitul acestui mandat să promovez cât mai mulți jucători la naționala U21. Voi merge la cluburi, voi merge la academii, voi ține legătura cu antrenorii și selecția o voi face și în funcție de informațiile pe care le voi primi” a declarat Daniel Pancu.