FC Liverpool: Încă un trofeu

0
681

 

Supercupa Europei nu este, de regulă, finala Ligii Campionilor. N-a fost nici de data aceasta, chiar dacă a avut suspans, prelungiri şi departajare de la loviturile de pedeapsă. A fost o bătălie… engleză, pentru prima dată în istoria de 44 de ediţii a competiţiei. Liverpool a câştigat trofeul pe Vodafone Park, din Istambul, în faţa celor de Chelsea (2-2 ; 5-4 d.l.p) al doilea în era Jurgen Klopp. Şi ajunge la patru trofee, fiind devansată doar de AC Milan şi FC Bracelona, cîte cinci fiecare. Internaţionalul senegalez Sadio Mane, autorul celor două goluri ale cormoranilor, a declarat, după meci, că „mentalul a făcut diferenţa”. S-a mai întâmplat un lucru: prin accidentarea portarului titular, internaţionalul brazilian Alisson Becker, s-a apelat la Adrian San Miguel del Castillo (32 de ani), liber de contract, de la West Ham, care a făcut o bună partidă şi a apărat o lovitură de pedeapsă executată de tânărul Teddy Abraham. Este considerat eroul finalei. Titularizarea lui Oxlade – Chamberlain – schimbat după pauză cu Roberto Firmino – n-a fost inspirată, ca şi folosirea lui James Milner, nerefăcut după ultima accidentare. Chelsea, cu Frank Lampard, fostul ei jucător emblematic pe banca tehnică, venea după o înfrângere (0-4) cu Manchester United, a oferit un bun spectacol, chiar peste aşteptări. Liverpool a câştigat trofeul. De care avea nevoie. Spre bucuria suporterilor, care au încurajat-o aşa cum o fac dintotdeauna, intonând ‚ You’il Never Walk Alone. Meciul a fost arbitrat în premieră de o brigadă feminină, cu franţuzoaica Stephanie Frappard la centru, care a acordat un penalti pentru Chelsea cu mare uşurinţă, fără să consulte VAR. În campionat, Liverool se deplasează mâine pentru a întâlnii „Sfinţii”. Are o problemă: A primit gol în toate partidele disputate până în prezent. Cu mare uşurinţă. Şi Jurgen Klopp ştie asta, dar nu o afirmă.