Supercupa Europei: Sfârșit de epocă pentru Real Madrid

0
537

Primul trofeu european pus în joc, în acest sezon – Supercupa Europei – a revenit, după prelungiri, lui Atletico Madrid, grație realizărilor lui Diego Costa (min. 1 și min. 79), Saul (min. 98) și Kocke (min. 104). Pentru Real Madrid au marcat Benzema (min. 27) și Sergio Ramos (min. 63 – din penalty). A fost o partidă vie, cu exprimări tehnico-tactice interesante și o inflație de ambiție, de o parte și cealaltă, dată fiind rivalitatea celor două cluburi madrilene. Succesul de aseară, de la Tallinn (Estonia), al echipei lui Diego Simeone, în stare de suspendare, are o simbolistică aparte. În primul rând, după finalele Ligii Campionilor din 2014 și 2016, pierdute, Atletico Madrid se revanșează. Dar mai este ceva. După despărțirile de Zinedine Zidane și Cristiano Ronaldo, Realul începe un nou ciclu, cu Julen Lopetegui pe banca tehnică, la primul gust amar. În prelungirile finalei, într-un interval de 13 minute fatale, Realul a arătat că nu mai este ceea ce a fost și cotidianul AS, în general apropiat, consideră că Varane, Casemiro, Keylor Navas au fost cei mai slabi jucători, iar Sergio Ramos, Kross și Malco Asensio … slabi. Dacă ar fi câștigat Supercupa, aseară, Real Madrid devenea primul club care realizează … tripla, întrucât câștigase trofeul în 2016 și 2017. Oricum, pentru a cincea oară consecutiv, o echipă spaniolă a câștigat Supercupa Europei.