Guvernul a luat în vizor rectificarea bugetară în mare pozitivă, dar şi accizele majorate la benzină

0
377

Agenda Executivului în această perioadă este una încărcată, printre proiecte aflându-se, printre altele, rectificarea bugetară, noile legi ale Justiţiei, Codul Administrativ, precum şi modificarea Codului Fiscal, potrivit căreia se propune majorarea accizelor la carburanţi.

Premierul Mihai Tudose conduce prima sedinta a cabinetului sau ministerial, vineri, 30 iulie 2017, la Palatul Victoria din Bucuresti. GABRIEL PETRESCU/MEDIAFAX FOTO

“În septembrie, deocamdată stăm bine”, a declarat Mihai Tudose, întrebat când se va face rectificarea bugetară. În iulie, premierul spunea că, în majoritate, rectificarea va fi una pozitivă. “Sper că majoritatea ei va fi una pozitivă din câte am vorbit cu Ministrul de Finanţe, sunt proiecte care au fost întârziate foarte mult, de exemplu am găsit la Ministerul Tehnologiei informaţiei o execuţie de 2%, practic nu a început nici un proiect, nu s-au plătit decât lefurile acolo. Am vorbit cu actualul ministru, cu colegii, anumite lucruri chiar nu se mai pot face anul acesta. Şi atunci la rectificare, la unele ministere care nu mai au efectiv cum să-şi cheltuie banii, cele cinci luni de inactivitate, vor fi duşi acolo unde se face treabă. Rectificarea va avea loc în august. Bani de pensii sunt, există bani pentru sistemul de sănătate, învăţământ, şi pentru investiţii”, declara Mihai Tudose.

         Liderii sindicatelor din Cercetare şi din sistemul penitenciar i-au cerut premierului să nu ia bani de la aceste domenii. “La rectificarea bugetară vom pierde bani şi vom pierde bani mulţi, pentru că ştim care este problema din punct de vedere bugetar a ţării. Ministerul Finanţelor Publice încearcă să recupereze bani de peste tot. În ce ne priveşte, avem 57 de milioane (de lei – n.r.) care trebuie tăiaţi din buget. Am cerut premierului să-i lase acolo unde sunt, să încercăm să facem încadrări, să îmbunătăţim condiţiile de muncă”, a declarat liderul SNLP, Ştefan Teoroc, după întrevederea pe care a avut-o cu premierul Mihai Tudose.

        O altă prioritate a guvernului o reprezintă adoptarea Codului Administrativ. “Codul Administrativ a fost adoptat într-o primă lectură în Guvernul României şi, de asemenea, este cuprins în lista priorităţilor legislative pentru sesiunea din toamnă. Acest Cod Administrativ a fost gândit ca o prelungire a actului guvernamental în teritoriu. Atâta timp cât prefecţii sunt numiţi de către premier, în şedinţă de guvern, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi atâta timp cât ei sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu, un guvern politic, mie personal să pare logic să ne mai fardăm şi să nu ne mai dăm apolitici, când majoritatea prefecţilor provin din structurile partidelor politice”, a declarat în urmă cu două săptămâni ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

     El a explicat şi că noul Cod se va referi şi la o parte dintre directorii instituţiilor descentralizate din judeţe, care vor fi de asemenea numiţi pe criterii politice pentru a pune în practică politica guvernamentală la nivelul judeţului. “Prin acest Cod Administrativ se va delimita palierul până la care se va coborî actul guvernamental şi este normal ca un director de direcţie a judeţului, care este de asemenea reprezentantul ministerului, să facă politica guvernamentală, să pună în aplicare programul de guvernare fără abatere. Aici suntem foarte fermi. Sunt câteva posturi la nivel de judeţ care vor fi cuprinse în acest program administrativ”, a mai spus ministrul Viorel Ilie.

         De asemenea, Executivul urmează să aprobe un proiect de lege pentru modificarea Legilor justiţiei. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a precizat că acest proiect “va fi prezentat public, pe data de 23 august 2017, la sediul Ministerului Justiţiei, începând cu orele 11.00!”. “Sunt propuse modificări de fond şi nu de formă!”, a adăugat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a mers în iulie la Bruxelles pentru a discuta cu vicepreşedintele Comieisi Europene, Frans Timmermans, despre legile privind Justiţia. El a afirmat că pachetul va fi adoptat de Guvern pe 1 septembrie, urmând a fi transmis Parlamentului.