Dolj: La spital împreună cu fiul său după ce s-au răsturnat cu mopedul din cauza alcoolului

0
439
ambulanta1Conform IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 20.00, Aurelian T., de 50 ani, din municipiul Craiova, posesor al permisului de conducere valabil, în timp ce conducea un moped pe strada Calea Brezei din localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară atât a conducătorului mopedului, precum şi a fiului său minor, pasager pe moped. Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcotest, care a indicat o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, respectiv vătămare corporală din culpă.