Concert la Palatul „Marincu” din Calafat susținut de Duo Kitharsis

0
670

Palatul „Marincu” din Calafat – monument de arhitectură ridicat la începutul secolului al XX-lea, care în prezent adăpostește Muzeul de Artă și Etnografie din localitate – găzduiește, astăzi, un inedit eveniment cultural-turistic. Este vorba despre un concert susținut, în cadrul turneului național „Muzica Palatelor României”, de Duo Kitharsis, formația câștigătoare a celei mai recente ediții a Concursului „Drumul spre celebritate”.

Muzică de cea mai bună calitate, a compozitorilor Mauro Giuliani, Manuel de Falla, Dusan Bogdanovic, Jean-Philippe Rameau și Astor Piazzolla, va răsuna în interpretarea acestui duo de chitare de origine română, format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan. Cei doi au absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, continuându-și studiile de Master în duo de chitară la Staatliche Hochschule fur Musik und Darstellende Kunst Stuttgart. Din 2013 urmează Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai importante duo-uri de chitară din lume, Duo Melis.

Aflat la cea de-a III-a ediție, turneul național „Muzica Palatelor României” – organizat de Asociația „Pro Valores” și Radio România Cultural a mai cuprins astfel de evenimente muzicale la Palatul Mogoșoaia – Sala Scoarțelor (9 august) și Castelul Peleș – sala de muzică (10 august). Accesul publicului la concertul cameral de la Palatul „Marincu” din Calafat este liber.