Beat la volan a lovit o maşină şi s-a oprit într-un podeţ

0
335

În cursul zilei de joi, Teodor Popescu, de 30 de ani, din comuna Scaeşti, în timp ce conducea un autoturism BMW înmatriculat în Bulgaria, la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, unde a lovit un podeţ şi a avariat un alt autovehicul, Opel Astra, parcat pe marginea drumului. Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Filiaşi pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.