Tribunalul Dolj a respins arestarea lui Bercea Mondial

0
333

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, vineri seara, propunerea de arestare preventivă a lui Sandu Anghel zis “Bercea Mondial” făcută de procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova într-un nou dosar deschis pe numele bărbatului, pentru evaziune fiscală de peste 1 milion de euro.

Reamintim că în cursul zilei de vineri, printr-un comunicat oficial, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a anunţat că, în urma unei anchete aflate în desfăşurare, s-a stabilit că inculpatul Sandu Anghel se mai face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase. Potrivit comunicatului Parchetului Curţii de Apel Craiova, până în acest moment al anchetei s-a stabilit că inculpatul Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans (marfă şi împrumuturi financiare), suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 euro), în condiţiile în care între societăţi nu s-au derulat tranzacţii comerciale. În plus, acesta a ridicat din conturile societăţilor administrate, în baza unor documente fictive, diverse sume de bani, care au fost reintroduse în circuitul financiar al societăţilor administrate de inculpat, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a veniturilor realizate prin comiterea de infracţiuni.

Bercea Mondial este încarcerat, în acest moment, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, după ce a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova au declarat recurs împotriva respingerii arestării preventive, recursul urmând să se judece săptămâna aceasta, la Curtea de Apel Craiova.