Dificila ecuaţie pentru Bruxelles!

0
509

Câteva zile de-a rândul Viktor Orban, premierul suveranist maghiar, după preluarea preşedinţiei rotative a UE, pentru 6 luni, de ţara sa, a reuşit să provoace mânie şi furie liderilor europeni prin deplasările sale „ca emisar al păcii” la Kiev, Moscova, Beijing şi Mar-a-Lago (Florida), reşedinţa lui Donald Trump. La summit-ul NATO de la Washington i-ar fi comparat pe susţinătorii lui Joe Biden cu violoniştii care au continuat să cânte în timp ce Titanicul se scufunda. Presa europeană, în antipatica funciară faţă de liderul de la Budapesta, opina că acesta se joacă prea mult cu nervii europenilor şi gesticulaţiile sale sunt jenante. Şi acum, dintr-odată, există toate premisele ca idiosincrazia Bruxelles-ului să se estompeze, ba mai mult statutul de „paria” al lui Viktor Orban să devină unul mai digerabil, după tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump. Zeci de mii de susţinători ai acestuia, se vorbeşte de peste 50.000 de participanţi, s-au întâlnit de ieri la Milwaukee (Wisconsin) pentru Convenţia Partidului Republican, unde Donald Trump va fi desemnat, joi, candidatul oficial republican pentru alegerile din 5 noiembrie. Comentând tentativa de asasinare a lui Donald Trump, Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei ruse şi actualemente numărul doi în Consiliul de Securitate al ţării sale, a comentat în felul său provocator tentativa de asasinat: „El a câştigat deja. Dacă nu este asasinat”. Fotografia care a făcut înconjurul lumii duminică 14 iulie şi care se va regăsi în cărţile de istorie, n-a fost alta, decât cea cu Donald Trump cu faţa însângerată, pumnul ridicat după ce a scăpat de la moarte. Presa americană (Los Angeles Times, New York Times, Washington Post, New York Post) a ales să ilustreze atacul suferit de candidatul republican, în timpul întâlnirii sale cu alegătorii din Pennsylvania, cu o fotografie care simbolizează determinarea lui Donald Trump a cărui tabără este de acum galvanizată. Tentativa eşuată de asasinat s-a transformat într-un adevărat triumf, în ochii republicanilor. O imagine care va contrasta acum, fiindcă confruntat cu un Joe Biden contestat din cauza vârstei sale, Donald Trump se arată a fii puternic, curajos, apt să întoarcă semantica evenimentului pentru a dovedi că este din nou triumfător. Ziua în care viaţa lui a atârnat de un „fir de păr”, şi a se încheia prematur, a întors peste cap o campanie electorală. Că nu puţini lideri europeni şi de pe planetă şi-au exprimat compasiunea, solidaritatea cu Donald Trump, condamnând fără echivoc acest act de violenţă politică, pentru cele întâmplate, nici nu mai are relevanţă. Cum vizita la Mar-a-Lago a lui Viktor Orban a fost a doua în cursul acestui an şi îl descrisese deja pe fostul preşedinte republican drept „om de onoare”, după condamnarea acestuia de către instanţe, s-a considerat că demersurile sale „ca misionar al păcii” contravin intereselor europene. Evocându-se Tratatul de la Amstardam s-a reamintit că statele membre trebuie să se abţină de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau de natură să prejudicieze eficacitaeta acesteia, ca forţă de coeziune în relaţiile internaţionale. Profitând de sfârşitul de mandate al pricipalilor actori politici de la Bruxelles –o temporară formă de vid- Viktor Orban şi-ar fi asumat competenţe de facto în subordinea preşedintelui Comisiei Europene, care potrivit tratatelor asigură reprezentarea externă a Uniunii. Că Viktor Orban şi-a creat şi un grup nou politic în Parlamentul European „Patrioţii pentru Europa” care reuneşte grupuri de extremă-dreaptă, prezidat de Jordan Bardella, liderul Raliului Naţional din Franţa, al treilea în Parlamentul European, are o importanţă relativă. Esenţială este relaţia privilegiată cu Donald Trump care a ajuns la Convenţia republicană de la Milwaukee într-o poziţie de forţă, după dezbaterea sa cu Joe Biden la 27 iunie, marcată de eşecul preşedintelui democrat şi după o decizie a Curţii Supreme care îi este favorabilă. Adică, Donald Trump apare într-o poziţie forte, greu de imaginat cu ceva timp în urmă. Şi în subsidiar de prieten mărturisit al lui Viktor Orban. Pe reţelele de socializare circulă deja expresia „Dumnezeu să-l binecuvânteze pe preşedintele Trump” şi apeluri la rugăciune pentru acesta. Viktor Orban însuşi i-a transmis lui Donald Trump „gânduri şi rugăciuni în aceste ore negre”. Rămâne de urmărit discursul, se spune rescris, al lui Donald Trump, uitându-se faptul că o altă armă, la fel de ameninţătoare, aceea a cuvintelor, fluturată necontenit în spaţiul public –TV, reţele de socializare- a fost „armată” de însuşi fostul preşedinte care a supravieţuit celui mai grav atac politic din ultimii ani. Apelul neobişnuit la unitatea ţării lansat de Donald Trump, dar şi de Joe Biden, va avea reverberaţii, fiindcă aliaţii SUA sunt deja… în pragul disperării.