Unii şi-au umplut visteria, alţii, vitrina cu trofee

0
394

Universitatea Craiova a ratat şansa de a câştiga pe teren propriu Supercupa României, fiind învinsă de CFR Cluj

Bănia a avut primul prilej de a găzdui o Supercupă a României, în care Universitatea a fost oaspete, evident, doar pe foaia de joc, fiindcă aprope toţi cei 26.000 de spectatori au fost „lei alb-albaştri”. În trei rânduri a mai fost Ştiinţa aproape de a participa la Supercupă, de la înfiinţarea acestei competiţii, dar de fiecare dată a pierdut finala Cupei României. De partea cealaltă, CFR a poposit în Bănie din postura campioanei şi avea două Supercupe în vitrină, după cel mai prodigios deceniu din istoria clubului.

Uniersitatea a avut o vară prolifică mai mult la nivelul bugetului, fiindcă echipa a slăbit prin cele 7 plecări, cele ale „poneilor” Gustavo şi Băluţă fiind chiar „dureroase” pentru primul 11, reuşind în schimb numai două achiziţii, Pigliacelli şi Cicâldău, ambii regăsindu-se în formula de start din Supercupă. Forţat de împrejurări, Mangia a umblat şi la sistemul de joc, trecând din 3-4-3 la un 3-4-1-2, cu Alex Cicâldău în spatele vârfurilor.

La polul opus se afla campioana, întărită în pauza de vară, schimbarea fiind pe banca tehnică, Edi Iordănescu suplinindu-l pe Dan Petrescu. O dată cu antrenorul s-a modificat şi discursul la CFR, Iordănescu junior declarând că are la dispoziţie „cel mai bun lot din România”, în timp ce „Bursucul” ne obişnuise cu văicărelile şi elogiile exagerate la adresa adversarilor.

Dacă noul „Ion Oblemenco” ne obişnuise cu afluenţa de public, o surpriză plăcută a fost terenul de joc, impecabil după pauza de care a avut şi el parte. Din peluza nord, fanii îşi reafirmau la început de meci ataşamentul pentru culorile Ştiinţei: „Mai frumoasă decât toate diamantele şi decât oricare dintre astre e doar credinţa noastră, strălucind în nopţile albastre”, într-o coregrafie cu fâşii albastre şi argintii.

CFR a trecut de la sistemele folosite de Dan Petrescu, 4-2-3-1 şi 4-4-2, într-un 4-3-3 parcă mai ofertant, mai combinativ, fără acele mingi aruncate obsesiv pe vârf. Oapeţii au dominat startul de joc, punând presiune pe careul oltean, iar Mailat i-a prilejuit prima intervenţie în tricoul Craiovei lui Pigliacelli. Imediat, italianul a scos de sub bară un corner executat viclean de Deac. Răspunsul amfitrionilor a fost inspirat de magia lui Mitriţă, care a năucit în dribing defensiva ardeleană, dar n-a avut antidot la Arlauskis. Pe respingere, nici Cicâldău n-a găsit breşa printre alunecările disperate ale fundaşilor adverşi. Mitriţă a fost în rolul lui Neymar, tăvălit de fiecare dată de adversari, dar fără a-l convinge de fiecare dată pe arbitrul Radu Petrescu. După minutul 20, partida a avansat la capitolul agresivitate, dar au dispărut ocaziile. Treptat, ritmul a scăzut semnificativ, atât din cauza precauţiei celor două echipe, dar şi ţinând cont că a fost primul meci al sezonului.

Iordănescu a mutat după pauză cu Manea şi Omrani, iar CFR a forţat deschiderea scorului, iar fundaşul-golgheter Vinicius a nimerit bara cu o lovitură de cap. Când meciul curgea spre lovituri de departajare, a apărut naivitatea lui Popa sau şiretenia lui Omrani, din care a ieşit penalty-ul trasformat de Culio. Şi o echipă matură precum CFR nu putea pierde în ultimele zece minute un astfel de avantaj, mai ales în faţa unui adversar care şi-a pus speranţele pe final într-un atacant de 17 ani, Markovic. De altfel, Mangia se uita cu teamă pe bancă, gândindu-se că ar mai fi avut nevoie de câteva transferuri pentru a culege încă un trofeu. De altfel, italianul nici n-a făcut toate schimbările. Oltenii au forţat egalarea în van, trofeul a mers în Ardeal, la echipa care nu a vândut jucători şi chiar s-a întărit, în timp ce 26.000 de olteni au rămas cu buza umflată şi cu gândul la banii care au intrat din transferurile lui Băluţă, Screciu şi Gustavo.

Mangia: „Trebuie să completăm lotul”

Devis Mangia spune că mai are nevoie de jucători pentru a se putea bate cu CFR şi FCSB la primele poziţii. „Echipa a jucat bine prima repriză, a doua mai puţin bine. E normal să nu putem juca la fel în acest moment. Noi avem jucători care au venit acum cinci zile la noi. Mirko a arătat foarte bine, Alex la fel. Voiam să ne satisfacem suporterii, dar e greu să o facem mereu. Cred că acum e important ca suporterii să înţeleagă că avem nevoie de sprijinul lor. Nu ştiu dacă vor mai veni jucători, dar ştiu că trebuie să completăm lotul. Nu avem toate poziţiile acoperite în acest moment, dar trebuie să lucrez cu jucătorii pe care-i avem”, a decarat italianul.

Trimis în repriza a doua pentru a revitaliza o linie ofensivă care a produs puţin, tânărul Andrei Burlacu a declarat: „Am vrut să facem o bucurie publicului şi familiilor noastre. Am luptat, dar, din păcate, diferenţa s-a făcut din penalty. Trebuie să strângem rândurile şi să ne ambiţionăm pentru a ne lupta la titlu în campionat. Trebuie să muncim mai mult, am văzut cât putem duce, iar de acum încolo ne rămâne să muncim şi să fim modeşti. Evident că avem capacitatea de a ne lupta la titu, suntem o forţă şi avem un lot omogen, cu mulţi copii buni care vin din spate. Atmosfera a fost de vis, ca de obicei, ne pare rău şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc că au fost lângă noi. Sper să ne luăm revanşa în campionat”.

Gardoş şi Mitriţă au cerut şi ei întărirea echipei

Alex Mitriţă a apărut supărat la final şi le-a cerut şefilor din Bănie să completeze de urgenţă lotul, dacă vor să se gândească la mari performanţe: „Suntem foarte supăraţi, dar trebuie să mergem mai departe. Nu trebuie să mai vorbim acum despre Băluţă, despre cine a plecat sau nu a plecat. E important ca cei care-l înlocuiesc să joace cât mai bine. Aşteptăm noi transferuri şi cred că, dacă vom completa echipa, vom ajunge sus. Pigliacelli şi Cicâldău au intrat foarte bine”.

Şi Florin Gardoş s-a declarat extrem de mâhnit la final pentru startul ratat de sezon. „Din păcate nu am reuşit să luăm acest trofeu. Era important să începem cu dreptul. Asta, e trebuie să trecem peste pentru că ne aşteaptă un sezon lung. Cred că ne-a lipsit maturitatea. CFR nu a arătat mai bine azi. E urât când iei gol pe final. Trebuie să trecem peste meciul ăsta. Normal că suntem dezamăgiţi. Abia câştigasem un trofeu, după foarte mult timp, cred că toată lumea îşi dorea. Era ceva extraordinar să începem cu o victorie. Sper să trecem peste, să nu ne afecteze foarte mult moralul. Avem mult de muncă, dar asta e, trebuie să tragem tare. Doi fotbalişti foarte importanţi erau Băluţă şi Gustavo, dar sunt convins că vor mai veni jucători, timp mai este. Ne vom întări, cu siguranţă. Trebuie să avem puţi noroc la tragerea la sorţi în Europa League. Avem şansa noatră, trebuie să profităm de ea şi sper să ajungem în grupe. Ar fi ceva extraordinar” a mai spus Gardoş.

 

Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-1

A marcat: Culio 78 – penalty .

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 25.852.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 6 – R. Popa  4 (79 Markovic), Gardoş 7, Tiago Ferreira 6 – Dimitrov 6, Mateiu 6, Zlatinski 5, Bancu 7 – Cicâldău 6 – Mitriţă – cpt. 8, Glavina 5 (65 Burlacu) 5. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve neutilizate: L. Popescu – Briceag, Kelic, Bărbuţ, Mihăilă.

CFR Cluj: Arlauskis 7 – Peteleu 5 (46 Manea) 7, Vinicius 8, A. Mureşan 7, Camora 7 – cpt. – Hoban 7, Djokovic 6, Culio 7 – Mailat 6 (55 Omrani) 8, Deac 7, Ţucudean 6 (87 Costache). Antrenor: Edward Iordănescu. Rezerve neutilizate: Vâtcă – Males, Bordeianu, Păun.

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti) 7. Asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Marius Urzică (Piatra Neamţ). Rezervă: Marius Avram (Bucureşti). Observatori: Sorin Boca (Iaşi), Adrian Lucaci (Arad).