Sentință definitivă în dosarul Cristinei Calangiu și angajaților DGASPC Dolj

0
1110

Curtea de Apel Craiova a pus punct, vineri, dosarului în care Cristina Calangiu, fost viceprimar al municipiului Craiova şi fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, fost trimisă în judecată de procurorii DNA Craiova în iunie 2015, alături de alte cinci persoane, între care angajați cu funcții de conducere la DGASPC Dolj, pentru infracțiuni de trafic de influență, luare și dare de mită. Cristina Calangiu a rămas cu pedeapsa primită în primă instanță, de 2 ani închisoare cu suspendare, în timp ce alți doi inculpați, care primiseră pedepse cu executare pe fond au obținut reducerea și suspendarea acestora la apel. O singură inculpată a primit 3 ani și 20 de zile de închisoare cu executare, alte două femei fiind achitate.

Reamintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, în iunie 2015, trimiterea în judecată, a inculpaţilor Radu Smarandache, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj la data faptei, pentru luare de mită în formă continuată, Rodica Ţenea, consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova la data faptei, pentru trafic de influenţă în formă continuată, Cristina Mariana Calangiu, viceprimar al municipiului Craiova, acuzată de trafic de influenţă în formă continuată, Ioana Munteanu, acuzată de trafic de influenţă, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi dare de mită, Maria Manolache, director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, acuzată de trafic de influenţă şi Carmen Lavinia Oprea, şef Centrul de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, acuzată de favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au anunțat că au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2013 – 2015, inculpatul Smarandache Radu, în calitate de şef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap (S.E.C.P.A.H.) din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins şi a primit, în şase rânduri, suma totală de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obţină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptăţite sau fără să fie aparţinători ai acestora.

Rodica Ţenea – bani din angajări sau pensionări medicale

În perioada 2011 – 2015, au mai reținut procurorii, inculpata Ţenea Rodica, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins şi primit, în şase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 de lei şi 8.000 de euro, în total 16.500 euro şi 4.000 lei, de persoane interesate să se angajeze la diverse instituţii din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical. În ceea ce o priveşte pe Cristina Calangiu, procurorii anticorupţie au acuzat-o că, tot prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins şi primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei şi 8.000 euro, în total 50.500 euro şi 15.000 lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenţi medicali, respectiv infirmieri.

În contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcţii vacante în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Dolj, inculpata Manolache Maria, în înţelegere cu inculpata Munteanu Ioana a pretins şi primit, de la o persoană, printr-un intermediar, suma de 3.000 lei. În schimbul acestor bani, inculpata Manolache Maria trebuie să intervină pe lângă factorii de decizie cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului, pentru ca persoana respectivă să ocupe unul din posturile de îngrijitor scoase la concurs. Ca urmare a faptului că aceasta din urmă nu a promovat examenul, inculpata Manolache Maria i-a restituit suma de 3.000 lei. În plus, pe 31 martie 2015, Oprea Carmen Lavinia l-a avertizat pe Smarandache că este vizat de o anchetă penală, astfel că bărbatul a distrus actele medicale ale unei persoane de la care acceptase suma de 500 lei în scopul eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap. Ulterior, inculpatul a aruncat actele respective într-un tomberon de gunoi, de la locul de muncă, după cum au mai comunicat anchetatorii.

Pedepse mai blânde la apel

Pe 25 noiembrie 2016 judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa în dosar. Astfel, Cristina Calangiu a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Maria Manolache a primit tot 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Carmen Lavinia Oprea a fost achitată pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului. Radu Smarandache şi Ioana Munteanu au primit câte 3 ani de închisoare cu executare, iar Rodica Ţenea 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Inculpații (mai puțin Carmen Lavinia Oprea), dar și procurorii DNA Craiova au declarat apel, iar vineri, 13 iulie a.c., Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința definitivă. Cristina Calangiu și-a retras apelul, rămânând cu aceeași pedeapsă, în timp ce Rodica Țenea și Radu Smarandache au obținut suspendarea pedepselor. Ioana Munteanu, singura care va executa pedeapsa, s-a ales cu 20 de zile în plus la cei 3 ani, iar Maria Manolache a fost achitată: “Ia act de retragerea apelului formulat de inculpata Calangiu Cristina Mariana. (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatei Munteanu Ioana în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (1 an și 10 luni închisoare + 1 an și 4 luni închisoare), urmând ca inculpata să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 20 zile închisoare. (…) Condamnă pe inculpatul Smarandache Radu la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpatul va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Primăria Municipiului Craiova. (…) Condamnă pe inculpata Țenea Rodica la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpata va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Primăria Municipiului Craiova. Achită pe inculpata Manolache Maria. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 13.07.2018”, se arată în hotărârea instanței.