Masacru la Nisa. 84 de morţi şi 100 de răniţi într-un nou atentat ce zguduie Franţa

0
386

camion-2Franţa este din nou îndoliată de terorism. Peste 80 de persoane au fost ucise joi seara, în jurul orei locale 23.00, în timp ce asistau la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Un individ a intrat în plin cu camionul în sute de persoane ce petreceau în zona turistică Promenade des Anglais, din centrul oraşului Nisa, chiar pe bulevardul situat pe faleză. Şoferul – identificat ieri ca fiind Mohamed Lahouaiej Bouhlal, un bărbat de 31 de ani, de origine tunisină, care trăia în Nisa – a reuşit să parcurgă aprope 2 kilometri până să fie ucis.-a reuşit să parcurgă aprope 2 kilometri până să fie ucis. Bilanţul victimelor atacului este de 84 de morţi, dintre care 10 copii, şi peste 100 de răniţi -18 în stare gravă – a precizat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve. „Circa 30.000 de persoane erau adunate în zona turistică Promenade des Anglais cu ocazia Zilei Naţionale”, a comunicat Primăria oraşului Nisa. Martorii spun că şoferul, , mergea cu viteză şi în zig zag pentru a lovi cât mai multe persoane. În interiorul vehiculului au fost găsite numeroase arme şi grenade, potrivit Le Figaro. Atacatorul se afla în vizorul poliţiştilor, dar nu pentru infracţiuni de natură teroristă. Atentatul de la Nisa este „un atac al cărui caracter terorist nu poate fi negat”, a declarat preşedintele Franţei, în noaptea de joi spre vineri. „Întregul stat francez se află sub ameninţarea teroristă islamistă”, a afirmat acesta. „Franţa a fost lovită de Ziua Naţională, pe data de 14 iulie, simbol al libertăţii, pentru că drepturile omului sunt negate de fanatici (…)”, a mai subliniat Hollande. Francois Hollande, a anunţat, în urma atentatului de la Nisa, prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care trebuia să se încheie iniţial pe data de 26 iulie. „Un proiect de lege va fi prezentat Parlamentului până săptămâna viitoare”, a precizat el. „Facem faţă unui război pe care ni-l oferă terorismul”, a declarat şi Manuel Valls, şeful Guvernului francez.