Nu e posibil! E inuman! E scandalos! Ceea ce s-a petrecut joi seara, la Nisa, în timpul focurilor de artificii ce omagiau Ziua Naţională a Franţei – un adevărat masacru soldat cu 84 de morţi, între care şi mulţi copii – nu poate încăpea în cuvinte de rutină. 50 de persoane se aflau ieri „între viaţă şi moarte”. Fireşte nu se exclude gestul unui rătăcit, pentru a se vorbi de el, despre care poliţia avea indicii, nu şi serviciul de informaţii, în sensul de a i se fi întocmit cunoscuta fişă „S”, pentru islamiştii radicali, dar asta nu lămureşte lucrurile. Un camion frigorific de 19 tone, a intrat în forţă, rulând în zig zag, pe distanţa de 1,7 km, într-o zonă de promenadă, în care se găseau adunate sute de persoane, pentru a participa la festivităţile prilejuite de ziua de 14 iulie. Nisa este o perlă a Coastei de Azur, asaltată în sezonul estival de turişti ruşi, chinezi, japonezi. Ori acest oraş mitic al Rivierei, simbol al plăcerilor şi luxului, din vecinătatea statului Monaco, nu a resimţit ieri dimineaţă decât uluirea şi durerea irepresibilă. Totul s-a derulat la câteva ore după ce preşedintele Francois Hollande saluta, pe bună dreptate, într-un interviu televizat, acordat la Palatul Elysee, absenţa incidentelor majore în fan-zonele de la Euro 2016. Franţa se găsea în toiul sărbătorii sale naţionale şi ceea ce s-a petrecut nu este considerat acum decât un atentat terorist, în ziua în care se celebrau libertatea şi drepturile omului. Multe lucruri rămân nedesluşite. Cum a putut accede, în jurul orei 23, într-o zonă de promenadă, cu o mare aglomeraţie umană, un asemenea vehicul de mare tonaj, anturat de o motocicletă a poliţiei, scapă oricărei logici. Intervenţia fermă a poliştilor este tardivă şi o vreme fără rezultate. Oricum, ieri, carnagiul de la Nisa nu fusese revendicat şi multe detalii despre conducătorul vehiculului, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, 31 de ani, un tunisian cu rezidenţa în Nisa, nu se cunoşteau. Dacă asta poate spune ceva. Autorii atentatelor din 13 noiembrie anul trecut, erau toţi cunoscuţi de serviciile de poliţie şi justiţie şi asta nu i-a împiedicat să facă ceea ce se cunoaşte. Chiar recent Patrick Calvar, patronul Direcţiei Generale de Securitate Internă (DGSI), spunea că atentatele cu maşină capcană sunt iminente. Franţa ieşise bine, după buna organizare a Euro 2016, şi inclusiv Nisa găzduise câteva partide de fotbal. Nu a existat nici un motiv de anulare a acestei competiţii europene, de anvergură, cu sute de mii de turişti, care s-ar fi făcut în circumstanţele unui atentat. Pentru a asigura această „normalitate”, mobilizarea poliţiştilor, jandarmilor, serviciilor de informaţii, fusese încununată cu un deplin succes. Francois Hollande evocase, joi, lupta contra terorismului islamist, anunţând intensificarea eforturilor în combaterea SI (din Irak şi Siria), dar nu asta a declanşat masacrul de la Nisa. Franţa nu s-a angajat să participe la bombardamente contra SI din Siria, decât după atentatele din ianuarie 2015 şi fiindcă avea dovezi implacabile că acestea fuseseră pregătite de celule teroriste la Rakka, punct forte ale jihadiştilor din această ţară. În Irak va interveni la solicitarea guvernului de la Bagdad. Apoi Mohammed Merah şi Mehdi Nemmouche legaţi ce Charlie Hebdo şi Hyper Cacher nu au avut nevoie de raţiuni strategice pentru a ucide francezi. Ei au ucis în numele unei retorici jihadiste vehiculate pe internet, care propăvăduieşte uciderea infidelilor, occidentalilor, evreilor şi cruciaţilor. Evenimentul sângeros de la Nisa rămâne cel mai teribil atentat comis de o singură persoană. Paradoxal, el s-a derulat în apropierea hotelului Negresco, care a şi devenit un stabiliment ce a primit răniţii, acesta după cum se ştie aparţinând românului Henri Negresco. Francois Hollande a anunţat prelungirea stării de urgenţă, într-o alocuţiune televizată, ieri dimineaţă, la ora 5, pentru ca în cursul zilei să accentueze caracterul terorist al evenimentului. Lumea civilizată rămâne consternată. Aproape mută. Trei zile, Franţa se va afla în doliu naţional. Imediat după ziua ei naţională. Ceea ce vedem este că lupta contra jihadismului, ca de altfel şi împotriva altor mişcări teroriste, nu numai că ia timp, dar devine şi una extrem de complicată. Franţa nu a terminat cu terorismul şi, ceea ce pune pe gânduri este faptul că rămâne o ţintă predilectă a jihadiştilor.