Bălgrădean: “Faţă de sezonul trecut, celelalte echipe ne iau în serios”

0
289

Fostul portar al lui Dinamo, actualul căpitan al Craiovei, Cristian Bălgrădean, a declarat despre meciul de mâine, din Ştefan cel Mare: „Sperăm să învingem la Dinamo. Tot timpul îmi voi aduce aminte cu plăcere de perioada aia, au fost patru ani frumoși, dar e închis subiectul Dinamo pentru mine. Sunt la Craiova și sunt fericit aici. Sunt jucătorul Universității, firesc că îmi doresc ca echipa mea să ia mai devreme titlul decât Dinamo. Nu am cum să am amintiri legate de derby-urile Universitatea – Dinamo din vremea în care juca nea Sorin pentru că nu eram născut. Le am vii în memorie pe ultimele, când a bătut Craiova cu 2-0, dar și remiza 1-1 de anul trecut, din Ștefan cel Mare. Mă bucur că față de sezonul trecut, celelalte echipe ne iau în serios și ne consideră una dintre echipele puternice din Liga 1”.