Dinamo şi-a adjudecat Supercupa României

0
327

Câştigătoarea Cupei României 2011-2012, Dinamo Bucureşti a câştigat, sâmbătă seara, Supercupa României, după ce a învins cu scorul general de 6-4 (0-1, 1-1, 2-2) după executarea loviturilor de departajare campioana CFR Cluj, în finala disputată pe Arena Naţională, în faţa a 10.000 de spectatori. Dinamo a cucerit cel de-al doilea trofeu în 2012,  primul în noul sezon şi a doua Supercupă, după cea din 2005, câştigată cu Ioan Andone pe bancă. Echipa pregătită acum de Dario Bonetti s-a impus la capătul unui meci neaşteptat de bun ţinând cont că era debutul sezonului şi condiţiile atmosferice, canicula fiind prezentă şi seara, la ora disputei. CFR a condus cu 1-0, prin reuşita lui Valente (şut de la 20 de metri, pe jos), dar din repriza secundă a jucat cu un om mai puţin, Cadu fiind eliminat în minutul 65 pentru cumul de cartonaşe galbene. Bonetti a făcut o mutare inspirată, scoţându-l la pauză din teren pe M. Niculae şi aruncându-l în luptă pe Ţucudean, care a reuşit o dublă (62, 101) cu şuturi la colţul scurt, care i-au adus şi titlul de „MVP” al Supercupei. Kapetanos a egalat aşa cum ştie, cu o lovitură de cap, în minutul 102, împingând jocul către penalty-uri. La loviturile de departajare, pentru dinamovişti au marcat: Alexe, C. Matei, C. Munteanu şi Dragoş Grigore, ratând Ţucudean, în timp ce pentru campioni au transformat Kapetanos şi Mureşan şi au ratat Sougou şi Hora. Pentru CFR Cluj au evoluat: Stăncioiu – Ivo Pinto, Cadu, Maftei, Camora – G. Mureşan, Vass (B. Sare 59) Deac, Sougou, Valente (Hora 70) – Ronny (Kapetanos 79). De partea cealaltă, Dario Bonetti i-a folosit pe: Bălgrădean – Nica, Luchin, D. Grigore, Pulhac – C. Munteanu – L. Rus (C. Matei 61), Issa Ba (Curtean 82), Boubacar, Alexe – M. Niculae (Ţucudean 46). Centralul Haţegan, alături de asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţa, rezerva Cojocaru şi  arbitri adiţionali Sebastian Colţescu şi Robert Dumitru nu s-au ridicat la nivelul jocului. Deac trebuia eliminat în minutul 11, Dinamo trebuia să primească penalty în prima repriză, Cadu a fost eliminat uşor, iar golul al doilea al lui Ţucudean a fost precedat de o preluare cu braţul drept.