Corlăţean: În MCV va fi şi o „adăugare politică”

0
330

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, că în raportul Comisiei Europene pe justiţie (Mecanismul de Cooperare şi Verificare, MCV) va exista şi o „adăugare politică”, iar respectivele concluzii vor fi folosite de către „unii” pentru a îngreuna aderarea ţării la Schengen. Întrebat, la Antena 3, despre ce ar putea să conţină raportul, Corlăţean a afirmat că, în opinia lui, „va exista o evaluare obiectivă, corectă”, referitoare la „partea de fond”, la progresele făcute de România. În acelaşi timp, însă, a subliniat ministrul, în raport va exista şi „o adăugare politică la un document ce trebuie să fie strict tehnic”. Respectiva „adăugare”, a explicat ministrul Justiţiei, ar fi legată de aspecte „incorecte faţă de situaţia reală din România”, în contextul scandalurilor politice interne, ce au stârnit reacţii ale unor oficiali europeni.

Declaraţiile despre raport au venit după ce Corlăţean a caracterizat drept „manipulare crasă” şi „minciuni” informaţiile despre situaţia din România transmise oficialilor europeni prin „surse diverse”. Întrebat care ar fi acele surse, demnitarul a spus că acestea sunt media, surse legate de activitatea unor organizaţii neguvernamentale şi surse politice.

Despre informaţiile furnizate de acele surse, Corlăţean a spus că acestea „nu au făcut rău guvernului, lui Ponta sau lui Antonescu”, ci imaginii şi intereselor României, lucru ce ar trebui imputat „celor care nu au nici un pic de scrupul văzând, cu disperare, că pierd puterea, (…) în mod meritat”.

În acelaşi context, ministrul Justiţiei a comentat şi reacţiile unor oficiali europeni referitoare la situaţia din România, sugerând că acestea ar demonstra că este vorba despre o „dublă balanţă” de apreciere. Corlăţean a explicat că, prin comparaţie, la unele lucruri petrecute în ultimii ani era „tăcere totală, cauţionare”, în timp ce „acum se reacţionează”. „Poziţiile oficiale au fost neobişnuite şi contrare cutumei fireşti”, a mai spus Corlăţean despre respectivele reacţii, subliniind că era nimerit ca oficialii europeni, înainte de a se pronunţa, să discute cu autorităţile statului român. Tot cu referire la relaţia cu oficialii europeni, ministrul a spus că Guvernul condus de Victor Ponta este unul „nou, cu miniştri noi, care nu a avut timp să dezvolte acea chimie personală” pentru contacte directe care să reabiliteze imaginea României.