Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Craiova sprijină adopţiile canine

0
547

Ieri, 15 iunie, poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfășurat activități de conștientizare a deținătorilor de exemplare canine privind obligațiile care le revin, conform legislației din domeniul protecției animalelor, cu ocazia organizării Târgului de Adopții Canine în mun. Craiova – Parcul “Nicolae Romanescu”.

La acestă activitate, inițiațiată de către SC Salubritate Craiova SRL- Serviciul Gestionare Câini fără Stăpân și la care au luat parte și reprezentanți ai unor asociații de profil, polițiștii au purtat discuții cu persoanele prezente în special privind condițiile de bunăstare pe care acestea sunt obligate să le asigure animalelor, atrăgându-le atenția la faptul că nerespecterea acestora poate atrage, după caz, răspunderea penală sau contravențională. “Pe această cale, readucem în atenția deținătorilor de animale următoarele recomandări : necesitatea asigurării unui adăpost corespunzător, de hrană şi apă în cantități suficiente, îngrijire şi atenţie, dar şi asistenţă medicală; să sterilizeze exemplarele canine aparţinând rasei comune şi metişii acestora, precum şi câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor; să identifice exemplarele canine prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; să comercializeze sau să înstrăineze exemplare canine numai împreună cu documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare; în cazul pierderii sau decesului câinilor din rasele: Pit Bull, Boerbull, Bandog, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso să ia măsuri privind anunțarea unității de poliţie din zona de competență; este interzisă introducerea în ţară sau comercializarea câiniilor de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor. În cadrul acțiunii, polițiștii au distribuit materiale informativ-preventive, dar și obiecte promoționale tuturor participanților la eveniment”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.