Centrul Medico-Social Amărăştii de Jos va asigura mai multe spaţii de cazare pentru persoanele cu afecţiuni

0
1183
Centrul Medico-Social Amărăştii de Jos va deveni mai eficient şi va putea asigura mai multe spaţii de cazare pentru persoanele cu afecţiuni cronice ce necesită îngrijire specială, din această toamnă. Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, susţine că lucrările de construire a unui pavilion care să funcţioneze ca spaţiu administrativ, sunt aproape de final.
“Am fost pe șantierul noii construcții din curtea UMS Amărăștii de Jos pentru a vedea în ce stadiu de execuție se află clădirea. Lucrările au fost efectuate în proporție de 90%, urmând ca în următoarele luni să se finalizeze toate compartimentele și facilitățile prinse în proiect. Este vorba de o clădire cu o suprafață de 300 de metri pătrați, unde vor funcționa birourile personalului administrativ, sala de recuperare medicală, farmacia, morga, spălătoria, spații tehnice și de depozitare. Odată cu finalizarea acestei construcții, în corpul principal de clădire se vor putea amenaja mai multe spații de cazare” : Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj.
Investiția este asigurată din bugetul Consiliului Județean Dolj și se ridică la peste 1.4 milioane de lei, fără TVA.