Imigrația – mărul discordiei, în UE!

0
450

În cele din urmă, ieri, premierul italian, Giuseppe Conte, s-a întâlnit, la Paris, cu președintele francez, Emmanuel Macron, surmontând împreună tensiunile diplomatice dintre cele două țări, pe seama crizei imigranților, care pune în pericol unitatea UE. Povestea este cunoscută: actuala coaliție de guvernare din Italia (Liga și Mișcarea Cinci Stele) a câștigat alegerile legislative pe un program covârșitor anti-imigrație. Cei 629 de imigranți, în majoritate de origine africană, dar și din Afganistan, Pakistan și Bangladeș, blocați la bordul Aquarius, în apele Mediteranei, nu au fost primiți, zilele trecute, pe țărmul Italiei. În cele din urmă, vasul a primit drept de acostare la Valencia, în Spania și scandalul s-a dezlănțuit. Relația dintre Paris și Roma era deja tensionată, pe fondul presiunii imigranților. Acum doar s-a degradat. Matteo Salvini, ministrul italian de Interne, liderul extremei drepte, refuză ca Italia să devină „o tabără a refugiaților”. Criza survine cu puțin înaintea Consiliului European din 28-29 iunie a.c., – crucial – care ar urma să acroșeze, în particular, chestiunea imigranților. Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, consideră summitul drept un test decisiv pentru viitorul Europei. Care este pus în joc. Prin două comunicate, aproape identice, ale celor două guverne, Emmanuel Macron și Giuseppe Conte au convenit să discute împreună „noi inițiative necesare”, confirmând inclusiv dejunul de după conferința de presă conjugată. Interesantă în context este o declarație a ministrului spaniol de externe, socialistul (PSOE), Josep Borrell, în funcție de numai o săptămână, după căderea guvernului condus de Mariano Rajoy, făcută pentru „The Guardian”, ”Stampa” și ”Suddeutsche Zeitung”, pe chestiunea primii în Spania, la Valencia, a imigranților blocați la bordul Aquarius. „Problema imigrației nu este una italiană sau greacă – astăzi – și nu poate fi una spaniolă – mâine sau poimâine. Dacă Europa are o frontieră externă comună, Italia nu poate fi lăsată singură și noi să privim alături”. Tot Josep Borrell a mai spus că Europa face o „politică austriacă” în chestiunea imigrației. Deja se spune că italianul Matteo Salvini, austriacul Sebastian Kurz și germanul Horst Seehofer, ministru de Interne, formează noul pol al imigrației, după cel care reunește Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Lucrurile s-au complicat teribil. Și soluții ideale nu se întrevăd. Emmanuel Macron estimează că a sosit ora acțiunii colective, Europa având nevoie de soluții, nu de o ceartă între parteneri. La 19 iunie a.c., este prevăzut un consiliu de miniștri franco-german și Emmanuel Macron nu este deloc sigur că Angela Merkel îi va împărtăși părerile. Fiindcă deja cancelarul face, cu greu, față unei majore crize interne, care îi opune însuși ministrul său de Interne, Horst Seehofer, din partea brațului bavarez (CSU) al CDU, care vrea o aplicare strică a reglementărilor de la Dublin. Un dezacord ar însemna sfârșitul coaliției, atât de greu construite. Dezbaterile pe imigrație pot provoca o fractură teribilă în Uniunea Europeană. Și, deja, în surdină, se vorbește de un posibil retur la barierele naționale. Liderii grupului de la Vișegrad propun crearea de centre de triere, pe coastele africane. Dar, oricum, nori negri planează deasupra unității de monolit a Europei.