Iohannis, către premierul luxemburghez: Avem o situaţie dificilă. Xavier Bettel: E important să găsiţi curând stabilitate politică!

0
280

vizitaPreşedintele Klaus Iohannis l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe premierul luxemburghez, Xavier Bettel, căruia i-a spus că este “foarte binevenit”, chiar dacă în România este o “situaţie dificilă”. Şeful Executivului din Luxemburg i-a spus preşedintelui că este nevoie ca ţara noastră să găsească stabilitate “curând”.

“Bine aţi venit în România, la Palatul Cotroceni. Îmi face mare plăcere să vă primesc aici. Ne-am întâlnit destul de des la Consiliului European, dar cred că faptul că aţi decis să faceţi o vizită oficială în România este un semn foarte bun pentru colaborarea noastră bilaterală şi, sper, pentru cooperarea europeană. Chiar dacă avem o situaţie dificilă, trebuie să ştiţi că sunteţi foarte binevenit”, i-a spus preşedintele lui Bettel, în timpul discuţiilor dintre cele două delegaţii oficiale.

Bettel a reamintit că a dezvoltat o relaţie bună cu Iohannis încă din 2007, când Sibiu şi Luxemburg, oraşul al cărui edil a fost actualul premier luxemburghez, au fost împreună Capitale culturale europene.

“Cum aţi spus, vin în timpul unei situaţii dificile, dar sper să aveţi stabilitate, care este foarte importantă pentru vecinii voştri, pentru familia europeană, cât şi pentru, cum am spus premierului, pentru investitori. De aceea e foarte important să găsiţi curând stabilite politică în ţara voastră. Cum am spus, este o plăcere să vin, pentru că deseori, când eşti într-o familie, totul este discutat şi ştim totul. Cred că întâlnirile bilaterale, oportunitatea de a vizita România, va adânci legăturile pe care le avem”, a afirmat el.

Klaus Iohannis şi Xavier Bettel vor merge mâine împreună la Sibiu, unde vor participa la mai multe evenimente, precum şi la un spectacol de teatru.