Vlasov, trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie. Este acuzat că a dat mită unui parlamentar

0
369

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat că i-a dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Vlasov va fi judecat pentru dare de mită.

Vlasov a fost trimis în judecată de DNA pentru că, în 26 februarie 2013, în calitate de preşedinte al CCIR, i-a cerut unui deputat “să îi susţină interesele”, prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat “Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului”. Solicitarea a fost formulată în contextul în care Mihail Vlasov îşi dorea adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României să poată prelua Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, potrivit rechizitoriului procurorilor. Deputatul respectiv era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, comisie permanentă competentă să avizeze propunerile legislative, înainte ca acestea să fie supuse votului în plen.

“În baza înţelegerii anterioare, inculpatul Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR”, arată anchetatorii. În rechizitoriu se menţionează că numirea în funcţia de arbitru se făcea la propunerea preşedintelui Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, deţinută la acel moment de Vlasov, în baza depunerii unui dosar ce cuprindea documente relevante şi în urma adoptării unei decizii de Colegiul de Conducere al CCIR, de asemenea condus de Vlasov.

Procurorii spun că el avea o mare influenţă asupra celorlalţi membri, care aprobau propunerile preşedintelui, “fără a solicita lămuriri sau a formula obiecţiuni”. Dosarul urmează să fie soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal, în aprilie 2014. Între timp, în acest prim dosar, fostul preşedinte al CCIR a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care va da sentinţa definitivă în acest caz.