Copa America: Bolivia după 18 ani

0
384

Bolivia a înregistrat prima sa victorie la Copa America 2015, după 18 ani, învingând la Vulparaiso, Ecuadorul (3-2), la capătul unei partide spectaculoase. După o remiză (0-0) în grupa A, în faţa Mexicului, bolivienii au luat avantaj, chiar în debutul partidei (min. 5), prin Ronald Raldez, apoi Martin Smedberg Dalence (min. 18) şi Marcelo Morena (min. 43) au dus scorul la 3-0. În minutul 38, Valencia de la Ecuador a ratat un penalty. Apoi, după pauză (min. 48), acelaşi jucător a înscris, iar coechipierul său Bolanos (min. 81) a stabilit scorul final. Este primul succes al Boliviei la Copa America după 1997, când a fost…finalistă. Înaintea partidei directe de sâmbătă, Bolivia şi Chile împart primul loc cu acelaşi număr de puncte. Prin două înfrângeri, Ecuadorul (0-2 cu Chile în primul meci) a încheiat socotelile cu actuala ediţie a Copei America. Într-o altă partidă, Chile şi Mexic (3-3) au terminat indecis. Vuoso (min. 21 şi min. 66) şi Jimenez (min. 29) au marcat pentru Mexic, iar pentru gazde Vidal (min. 22 şi min. 55) şi Vargas (min. 42). Astăzi sunt programate partidele: Paraguay-Jamaica şi Argentina-Uruguay.